Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lecţiile modernizării, în viziunea lui Dmitri Medvedev

Publicat in Jurnalul, marți 15 septembrie 2009 ·

Preşedintele Dmitri Medvedev a ales internetul pentru a transmite concetăţenilor săi un mesaj prin care îi cheamă să facă din Rusia "o ţară modernă şi de viitor". O iniţiativă fără precedent, apreciază publicaţia "Kommersant", care consideră, de asemenea, că eficacitatea ei rămâne de demonstrat.

"RUSIA, TOT ÎNAINTE!"

Sub acest titlu, în formula unui slogan de campanie, a ales preşedintele rus Dmitri Medvedev să se adreseze în scris concetăţenilor săi. Într-un articol amplu, publicat, simultan, pe site-ul Kremlinul-ui şi pe cel al jurnalului moscovit on-line "Gazeta.ru", preşedintele rus a împărtăşit punctele sale de vedere asupra obiectivelor strategice ale dezvoltării Rusiei. "Este vorba despre o modernizare globală non-violentă a ţării, pe baza valorilor democratice şi umaniste" - rezumă acest demers "Vremia Novostiei".

"Este pentru prima oară când şeful statului se adresează, în mod direct, poporului, invitându-l să transforme ţara", notează jurnalul menţionat. Mai mult, articolul preşedintelui Medvedev a apărut cu două zile înaintea conferinţei internaţionale din 13-15 septembrie, având genericul "Statul modern şi securitatea globală", care reuneşte atât numai politologi şi invitaţi din străinătate, cât şi guvernatori ai provinciilor şi lideri ai partidelor din Rusia.

"Pentru a discuta strategia de dezvoltare a Rusiei până în anul 2020, Medvedev a ales un canal de comunicare neaşteptat" - atrage atenţia jurnalul economic rus "RBC Dally", referindu-se la acest articol "Este ceva în stilul unui şef de stat care a făcut apel la mijloace atractive pentru a stabili un contact cu cetăţenii Rusiei, un contact prin intermediul propriului site".

La rândul său, "Nezavisimaia Gezeta" compară recentul articol al preşedintelui Medvedev cu un "alt discurs important pe care acesta l-a adresat, în octombrie anul trecut, e

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 54 minute
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 47 minute
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Cod roşu de vreme rea în trei judeţe: Grindină de mari dimensiuni şi vijelii puternice

Mediafax acum 39 minute
Meteorologii au emis o avertizare cod roşu pentru localităţi din Gorj, Dolj şi Mehedinţi valabilă până la ora 21.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu viteze de peste 90 km/h, averse torenţiale şi frecvente

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum o ora
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 50 minute
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

SUA, Marea Britanie și Canada avertizează că Rusia încearcă DESTABILIZAREA Republicii Moldova /„Împărtășim îngrijorarea președintelui Maia Sandu”

Gandul acum 34 minute
Statele Unite, Marea Britanie și Canada au condamnat, joi, activitățile subversive ale Rusiei împotriva proceselor electorale din Republica Moldova și au afirmat susținerea pentru a ajuta Administrația de la Chișinău să respingă ingerințele ruse. ”A

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 4 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum o ora
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

24°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°