Orice încercare a comercianţilor de a opri producătorii agricoli să îşi vândă marfa la preţuri mai mici altor retaileri este interzisă, potrivit Codului de bune practici adoptat de Camera Deputaţilor. Sursa: Reuters
Astfel, comercianţii nu au voie “să solicite furnizorului de produse agroalimenatre să nu vândă altor comercianţi produse la un preţ final mai mic sau egal cu cel cu care el a achiziţionat produsele respective”.
Decizia este binevenită, crede Ştefan Nicolae, preşedintele Agrostar, însă trebuie susţinută şi de alte măsuri, pentru ca produsele să ajungă la preţuri decente în coşul consumatorilor. Dezvoltarea unei pieţe interne, în care oligopolul supermarketurilor să nu afecteze concurenţa, este una dintre soluţiile care vor conduce la ieftinirea alimentelor.
“Producătorii nu au o piaţă de desfacere. Oamenii , dacă se duc în supermarket şi văd roşii, le cumpără de acolo, nu se mai duc la piaţă. De aceea, supermarketurile deţin o poziţie dominantă. Aşadar, indiferent de restricţiile impuse prin lege, această poziţie se va menţine”, consideră preşedintele Agrostar.
În plus, deşi pot fi eliminate taxele de raft, de exemplu, nimeni nu poate oblige un comericant să aplice un anumit adaos comercial. Aşa că, spune Nicolae, preţul final va fi tot ridicat. Pentru ieftinirea alimentelor statul ar trebui să reducă TVA până la 5% pentru alimente.
Amenzi
Proiectul de lege prevede şi amenzi cuprinse între 50.000 de lei şi 100.000 de lei pentru comercianţii care vor vinde în pierdere produse agoalimentare. Practic, cei care vor vinde produsele la un preţ egal sau sub preţul de achiziţie vor fi sancţionaţi.
Iniţial, senatorii au respins propunerea legislativă.