În urma activităţilor desfăşurate privind furtul comis în perioada 11- 13.09.2009 din incinta Şcolii de Arte şi Meserii Todireni, poliţiştii au stabilit că autorii infracţiunii sunt M.M. de 9 ani şi D.A.V. de 11 ani, ambii elevi, din satul Todireni, com. Todireni, jud. Botoşani.ei doi, au observat că un geam al unităţii de învăţământ a rămas neasigurat, împrejurare în care, prin acest loc, au pătruns în interior cu scopul iniţial de a se juca la calculator. Aici, după ce au demontat mai multe unităţi centrale şi monitoare le-au mutat într-o încăpere folosită ca depozit de cărţi, loc în care au încercat să le pună în funcţiune. Întrucât nu au reuşit, au sustras parte din aceste bunuri şi le-au transportat la domiciliu, iar în cursul cercetărilor acestea au fost recuperate. În cauză se continuă cercetările faţă de cei doi minori sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Autori: R.H.

Aut