Cand Timothy Geithner a fost propus pentru portofoliul Finantelor in administratia Obama, ziarul Financial Times a relatat cateva detalii din activitatea relativ recenta a acestuia. Astfel, atunci cand a fost numit la conducerea Bancii Rezervelor Federale din New York, experienta lui Geithner in activitatea de banca centrala era limitata si nici macroeconomie nu stia atat cat ar fi trebuit. De aceea, in primele luni de activitate la NewYork a dedicat saptamanal cateva ore unor sesiuni de discutii cu experti din banca pentru a se familiariza cu domeniul in cauza. Nu s-a jenat sa faca acest lucru, nici sa lase a fi cunoscut public. "Scolarizarea" lui a dat roade, masurile initiate de el dovedindu-se inspirate (ca si metodele de convingere a interlocutorilor).

Mi-am amintit acest episod cu cateva zile in urma, cand s-a intamplat sa il ascult pe un politician care a ocupat o pozitie de varf in guvernarea trecuta perorand despre politici economice. Ignoranta lui nu era intrecuta decat de trufia cu care dadea lectii interlocutorului sau - un ziarist cu bun-simt, dar fara destula cunoastere a fenomenului sau, poate, prea bine crescut pentru a-si contrazice oaspetele.

Din lungul sir de ineptii ale politicianului am retinut doua: prima este ca deficitul bugetar dintr-un an nu influenteaza in vreun fel deficitul din anul urmator. Mai sa fie! Influenta imediata este data de majorarea datoriei publice, care atrage plati de rate scadente si de dobanzi. Mult mai dramatic este insa efectul cresterii unor cheltuieli repetabile an de an, care au generat de altfel grosul deficitului din 2008. Astfel, majorarea stridenta a salariilor din sectorul public si al pensiilor s-a bazat pe aprecieri fanteziste cu privire la continuarea ritmului inalt de crestere economica, unele facute cand criza lovea deja din plin economiile europene si devenise clar ca aceasta nu avea a se op