S-a avizat raportul pentru construirea debarcaderului din Mamaia
Senatorii din Comisia pentru administraţie publică au adoptat, ieri, în unanimitate, raport favorabil proiectului de lege prin care terenul de 2.129 de metri pătraţi este dat în administrarea Consiliului Local Constanţa.
Potrivit textului proiectului de lege, terenul respectiv se afla în proprietatea publică a statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române". Autorităţile locale au cerut trecerea suprafeţei de 2.129 de metri pătraţi în curtea Consiliului Local, pentru construirea unor pontoane şi a unui debarcader pentru acostarea ambarcaţiunilor de agrement. De altfel, la sfârşitul lunii iulie, municipiul Constanţa a avut loc şedinţa de deschidere a ofertelor pentru obiectivul care se va construi în dreptul hotelului Victoria. Primăria căuta o societate care să se ocupe de serviciul de proiectare PAC (proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire) şi celelalte faze PT (proiectul tehnic), CS (caietul de sarcini) şi DDE (detalii de execuţie).
Deşi a promis încă de la începutul primăverii că obiectivul va fi gata până la startul sezonului estival, primarul Radu Mazăre nu s-a putut ţine de cuvânt tocmai din acest motiv, că suprafaţa de plajă şi mare nu trecuse în administrarea CLC. Potrivit studiului de fezabilitate, pasarela ar urma să pornească de la plaja din dreptul Hotelului Victoria, prelungindu-se în apă pe o distanţă de 411 metri.
Din cei peste 2.129 de metri pătraţi, numai 250 reprezintă plajă existentă, iar 1.879 de metri pătraţi se află în Marea Neagră. În textul proiectului este prevăzut faptul că predarea - preluarea respectivului teren se va realiza printr-un protocol între Consiliul Local al municipiului Constanţa şi Administraţia Naţională „Apele Române", încheiat în termen de 30 de zile după intrarea în vigoare a legii. @