Conducerea companiei Selgros a decis, în urma negocierilor cu liderii sindicali, să impună angajaţilor o perioadă de concediu fără plată, pentru reducerea cheltuielilor de salarizare. Sursa: Marius Nica În lanţul de magazine Selgros din toată ţara, fiecare angajat va fi obligat să-şi ia un concediu fără plată de 12 zile. „Am negociat cu conducerea cea mai bună soluţie pentru reducerea costurilor. Este vorba de câte patru zile lucrătoare neplătite lunar, în perioada septembrie-noiembrie, pe care salariaţii sunt obligaţi să şi le ia”, a declarat Laurenţiu Eftimie, preşedintele sindicatului Selgros Ploieşti.
„Astfel putem menţine stabilitatea echipei”
Conducerea companiei Selgros Cash&Carry recunoaşte că resimte efectele actualei crize economice din Romania. „Din cauza crizei în consens cu sindicatele, urmează să fie pusă în aplicare acordarea unor zile de concediu fără plată. Astfel putem menţine stabilitatea echipei pentru a putea trece cu toţii perioada dificilă pe care o parcurgem. Compania şi sindicatele reprezentate subliniază prin aceasta faptul că responsabilitatea socială rămâne în centrul culturii noastre organizaţionale şi pe perioada crizei”, susţineCarmen Kern, Asistent Marketing Manager Selgros Cash&Carry România.
În Prahova şi alte unităţi economice au preferat această soluţie pentru a nu face concedieri colective. Este vorba de producătorul de instalaţii petroliere Uztel Ploieşti, companie ai cărei angajaţi au fost obligaţi să-şi, prin rotaţie, o săptămână de concediu fără plată. Şomajul, în creştere
Oricum, în Prahova, criza economică este departe de a se fi încheiat. Asta reiese şi din ultimele cifre oficiale furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova. Astfel, la începutul acestei luni, rata şomajului a ajuns la 7,4%, în creştere cu 0,5% faţă de luna trecută,