A intrat prima dată într-o unitate de pompieri când avea trei ani. Doi ani mai târziu, echipamentele de stingere a incendiilor nu mai erau un secret pentru el.
Narcis Jachel a ştiut întotdeauna că vrea să devină pompier. S-a familiarizat de mic cu maşinile care mergeau la intervenţii, cu oamenii de acolo, cu viaţa de cazarmă.
Când a crescut şi a trebuit să aleagă ce va face în viaţă nu a avut nicio ezitare. Nu i-a trecut nicio secundă prin cap să facă alte cursuri decât cele ale Academiei de Poliţie, care avea să-l pregătească pentru profesia pe care o are astăzi.
„E greu să-i dai
ordine tatălui tău“
Una dintre cele mai dificile perioade din activitatea lui a fost cea în care l-a avut pe tatăl său în subordine.
Comandant de detaşament fiind, timp de cinci ani, până părintele lui s-a pensionat, era pus în postura să-i dea ordine celui care l-a crescut şi îndrumat în viaţă.
„Cel mai greu pentru un comandant este să-l aibă în subordine pe tatăl lui. Invers merge, că aşa e şi în viaţă, dar când fiul este la comandă este cea mai grea postură. Dar, ca un copil cuminte ce eram îi prezentam activităţile de acasă: vezi că mâine o să fie aia sau cealaltă. Şi el înţelegea şi mă sprijinea, tocmai ca să nu fiu pus într-o situaţie dificilă“, îşi aminteşte Narcis.
A avut şi momente dificile în activitate, când ceea ce făcea la intervenţii lăsa urme adânci în sufletul lui. S-a întâmplat cu şase ani în urmă, când şi-a scos un coleg dintr-un incendiu de la fabrica de mobilă.
A avut de ales între a-l lăsa acolo şi a-şi risca propria viaţă. Şi-a riscat-o, a ajuns şi el la spital, însă a simţit că a făcut ceea ce trebuia. „Viaţa de pompier, în spatele cortinei, e o viaţă plină de sacrificii. Atât de ordin profesional, cât şi personal. Trebuie să te abţii chiar de la micile plăceri, pe care oricine