In 2006, intr-o zi fierbinte de august, eu si Domnita, aflati la mare, ne-am intalnit intamplator cu Teodor Melescanu, care ne-a invitat la o intalnire a sa cu liberalii marcanti din judetul Constanta. Ca si alti oameni politici, Teodor Melescanu voia - cred - sa aiba in anturajul sau actori, cantareti sau chiar scriitori. Eu si Domnita ne-am dus la masa sarbatoreasca impreuna cu bunul nostru prieten Alexandru Condeescu, despre care nimeni nu banuia ca exact peste un an avea sa moara, desfigurat cumplit de cancer. In ziua aceea era vesel si exuberant, pastrand totusi, ca intotdeauna, o desavarsita eleganta in manifestari. Teodor Melescanu (care statea in capul mesei) m-a invitat langa el, iar Domnita si Dan (asa ii spuneam lui Alexandru Condeescu, folosind al doilea prenume al lui) au luat loc si ei prin preajma.

Teodor Melescanu vorbea - cu competenta, dar si cu precautie - despre politica externa a Romaniei, iar liberalii din partea locului il ascultau cu sfintenie. M-am uitat mai atent la ei si am observat cu cata grija se ferchezuisera pentru intalnirea cu importantul oaspete. Venisera cu sotiile, care, la randul lor, erau imbracate in rochii de gala si aveau coafuri pretentioase, desi banchetul se desfasura in aer liber, pe o terasa cu multa verdeata. Din cand in cand, cate un liberal spunea ceva bine gandit, ca sa atraga atentia sefului. Acesta asculta cu luare aminte sau, in orice caz, dadea impresia ca asculta, potrivit uzantelor invatate in lunga lui cariera de diplomat.

In acea atmosfera de evlavie politica, eu, Domnita si Dan ne-am angajat intr-o activitate secreta, cu totul straina de solemnitatea momentului. Ne-am apucat sa capturam sticlele de suc goale de pe masa si sa le ascundem in: poseta incapatoare a Domnitei, buzunarele de la pantalonii mei, o punga de plastic cu inscriptia Whinston aflata asupra lui Dan. Ne prefaceam ca urmarim, n