Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Webstock 2009: Cum să îţi spionezi copilul pe net

Publicat in Realitatea, vineri 18 septembrie 2009

Prima lecţie de contradicţie în Social Media pe care ne-o prezintă Bob Rapp de la Vodafone Group este că mulţi oameni nu vor să spună străinilor o grămadă de lucruri personale despre ei atunci când folosesc social media. Şi nu e greu să îl crezi mai ales atunci când îi pune pe cei din sală, foarte activi pe Facebook, Twitter & co., dar străini între ei, să adreseze o întrebare personală străinului din stânga sau din dreapta. Americanul continuă apoi cu o hartă neargă a Internetului, cu ţări unde cenzura adânceşte şi mai tare secretomania referitoare la propria persoană care se practică în reţelele sociale.

Oameni răi există şi în lumea reală şi în cea virtuală. "În lumea reală ştim cum să îi pedepsim, în lumea virtuală e mai dificil de luat măsuri", spune Rapp, care oferă exemple de cazuri în care o crimă a avut loc după o scenă de gelozie consumată pe Facebook. O utilizatoare a bifat în dreptul statutusului că nu mai este într-o relaţie, iar prietenul ei a ucis-o.

Tot o deviaţie de la comportamentul de normă în reţelele sociale o oferă şi un filmuleţ prezentat de reprezentantul Vodafone. O mamă descoperă cum poate să îşi supravegheze copilul în activităţile de zi cu zi cu ajutorul Facebook. Pentru a fi la doi paşi virtuali de copilul tău nu trebuie decât să îţi adaugi copilul ca prieten, să te uiţi pe pozele lui, să îi scrii pe Wall. Sfatul specialistului: Nu da add mamei tale pe Facebook.

Nu există suficiente coduri etice în social media, observă, în concluzie, reprezentantul Vodafone. Aşa că, până la urmă, tot autoreglementarea scapă turma: ”Odată cu puterea vine şi responsabilitatea, iar asta e valabil şi pe Internet. Pentru că tot ce faci pe net are efecte în offline". Rapp încheie cu un sfat mai mult decât previzibil: "Fii sincer pe social media. Dacă nu o faci, cineva te va investiga și să va dezgroapa".

CI

Articolul in Realitatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum o ora
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 2 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum o ora
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 6 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 6 ore
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Echipa României a obținut trei medalii de argint și una de bronz, la Olimpiada Central Europeane de Informatică

Ziua Constanta acum 3 ore
Echipa României a obținut trei medalii de argint și una de bronz, la cea de-a XXXI-a ediție a Olimpiadei Central Europeane de Informatică (CEOI), ce s-a desfășurat la Brno, Cehia, în perioada 23-29 iunie 2024. Potrivit Ministerului Educației, compet

Fiii vrăjitoarei Sidonia judecați pentru omor după 4 luni de la crima de la Padina. Ce acuzații le mai aduc procurorii

Ziare.com acum 3 ore
La patru luni după oribila crimă de la Padina, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa au trimis vineri, 28 iunie, către instanţa de judecată dosarul în care cei trei fii ai autointitulatei vrăjitoare Sidonia sunt inculpaţi pentru om

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Vremea

București
acum

26°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°