Porsche Romania, importatorul marcii Audi pe plan local, va lansa anul viitor 5 modele noi Audi, A8, R8 Spider, TT facelift, modelul de clasa mica A1 si coupe-ul cu patru usi A7.
„Avem mai multe lansari de modele noi anul viitor in Romania. O sa incepem cu Audi A8, R8 Spider, o sa continuam cu TT facelift, Audi A1, Audi A7. Modelul A1 va ajunge pe piata in septembrie, iar A7 in octombrie – noiembrie”, a declarat Mihai Halmagianu, brand manager Audi, la evenimentul de lansare al modelului Audi A5 Sportback.
Tinta de vanzari pentru A5 Sportback este de 35 unitati anul acesta si 100 de masini anul viitor.
„Inainte de lansare am incheiat 15 contracte pentru Audi A5 Sportback, speram ca pana la finalul anului sa mai avem 15-20 cereri. Anul viitor vrem ca modelul A5 Sportback sa fie leader-ul vanzarilor si livrarilor din clasa respectiva inaintea lui A5 Coupe si Cabriolet. In 2010, vrem sa vindem 80 – 100 de unitati Audi A5 Sportback”, a spus Halmagianu.
Noul Audi A5 Sportback este disponibil in Romania, la un pret de pornire de 34.841 euro cu TVA pentru motorizarea de 2,0 litri benzina 180 CP. A5 Sportback vine cu sapte motorizari, trei pe benzina 2,0 litri 180 CP sau 211 CP si 3,2 litri 265 CP, precum si patru propulsoare diesel, 2,0 litri 143 CP sau 170 CP, 2,7 litri 190 CP si 3,0 litri 240 CP.
Audi ar putea detine anul acesta in Romania peste 37% din piata premium si circa 1,1% din piata auto totala.
„Tintim catre 1.400- 1.500 de unitati anul acesta. Ne asteptam la o cota de 1,1% din piata totala, iar pe segmentul premium mizam pe un procent de 37% in 2009”, a precizat Halmagianu.
Anul viitor vor fi facute investitii in reteaua de vanzari Audi. „Anul acesta, in aprilie-mai si acum cateva saptamani am deschis noi puncte de vanzare Audi, care au investitii planificate pentru showroom-uri de marca, la Targu Mures si Baia Mare. Inve