Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: „Regii” driftului vor schimba 300 de anvelope la Cluj

Publicat in Adevarul, vineri 18 septembrie 2009 ·

Campionii celui mai spectaculos sport auto se vor întrece, în weekend, pe un circuit amenajat în parcarea Polus Center. Cursele, scrâşnetul roţilor şi puterea başilor vor crea în parcarea de la centrul comercial Polus un supereveniment, consideră organizatorii competiţiei internaţionale Drift King of Europe. Tot aici vor putea fi admirate şi cele mai deosebite maşini modificate, iar organizatorii speră să bată şi recordurile naţionale în ce priveşte maşinile participante dar şi la decibeli.

Evenimentul va avea loc pentru prima dată în ţara noastră, iar printre zecile de piloţi ce vor sosi în Cluj-Napoca se numără concurenţi din Franţa, Ungaria, Grecia, Bulgaria, Austria, Serbia, Polonia, Spania, Rusia şi Moldova, dar şi din România.

Spectacolul se va desfăşura sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 20.00, preţul unui bilet de intrare fiind de 20 de lei.

„După demonstraţia din 2008, ne bucurăm că driftul progresează atât de rapid în România. Am descoperit aici un entuziasm deosebit şi piloţi de valoare, care deja şi-au confirmat talentul în celelalte etape din Europa. Circuitul pe care îl amenajăm la Cluj va oferi atât tensiunea driftului în tandem cât şi provocări tehnice pentru drifteri”, a spus Mike Procureur, preşedintele King of Europe.

Organizatorii estimează că la această etapă, piloţii vor schimba în total peste trei sute de anvelope. Pe lângă competiţia de drift, vor fi prezente cele mai frumoase maşini tunate din România, în cadrul Campionatului Naţional de Tuning Auto, organizat ca etapă specială a acestui eveniment, alături de Campionatul Naţional de Car-Audio.

Graţian Sonu, preşedinte Asociaţiei Române de Tuning Auto, consideră că driftul este unul din cele mai spectaculoase sporturi auto. „Suntem mândri că aducem o competiţie internaţională de drift în România şi credem în viitorul acestui

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 43 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum o ora
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 41 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

Panică într-un mall din Botoșani. Sute de oameni evacuați și străzi blocate de Poliție din cauza unei posibile scurgeri de gaze VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
Au fost momente de panică într-un mall din orașul Botoșani, vineri, 21 iunie, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului și au decis evacuarea preventivă a p

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 28 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 10 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°