Un sofer de tir, in preumblarile lui prin lume, gaseste la un popas pe autostrada o prostituata pe care o suie in camion si o roaga sa ii incalzeasca mancarea, dar neaparat sa i-o arda si in timpul asta sa tipe la el si sa-l insulte. Dansa e de acord, dar, mirata, il intreaba de ce alege un asa abuz in locul unor servicii respectuoase, ca doar e platita. La care camionagiului i se umezesc ochii si ii spune: "Mi-e tare dor de nevasta si de casa".
Asa si mie, dupa o vara mediteraneeana, mi s-a facut un dor crunt de balacareala noastra de acasa, de un pic de televizor romanesc, putina politichie din Romania, cu toate dum-dumurile posterioare. Si de-abia asteptam sa fiu martor la toate pregatirile discrete si fine pentru alegeri si sa ma bucur de candoarea candidatilor. Stiti de ce se numesc asa? In Roma antica, cei care voiau sa acceada intr-o functie de stat se imbracau in alb, vorbeau frumos si erau foarte candizi. Si atunci poporul ii recunostea si avea incredere in ei, ca doar erau albi ca zapada si la vorba si la port. Sunt sigur ca si daca nu v-as fi povestit eu istoria asta, v-ati fi dat si dumneavoastra seama ca numele lor nu poate veni decat de la cat de candizi sunt. Pana una-alta, eu mi-am pus plasa de sarma ghimpata pe televizor, ca nu cumva sa sara vreunul din ei la mine in casa.
Dar ei sunt ei - treaba lor (ma rog, e si treaba noastra ca dupa ce ii alegem fac cu noi ce ar trebui sa faca acasa cu partenerele). Important e ca mi-a fost dor de limbaiesisme, de patapievicisme, de cartarescienisme - astia mi se par foarte simpatici si candizi la randul lor. Mirciulica Limbaies, cum il alinta prietenii care il cunosc de multa vreme, ma impresioneaza la maxim, mai ales gratia cu care isi exprima el punctul de vedere: "animalic", "haita", "criminali" - discursul dansului e de o poezie si de un romantism analitic greu de egalat. Daca nu chiar imposib