Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Viorel Moldovan: „Vrem să producem primul eşec al CFR-ului pe propriul teren“

Publicat in Adevarul, vineri 18 septembrie 2009 ·

FC Braşov şi CFR Cluj se vor duela duminică seara, în Gruia, într-o partidă care contează pentru etapa a VII-a a Ligii I la fotbal. CFR Cluj este ultima echipă care a reuşit să ia toate punctele actualului lider, iar acest lucru se întâmpla în runda a 31-a a sezonului trecut. De atunci, „stegarii“ au contabilizat şase victorii şi trei egaluri în cele nouă partide disputate. Chiar dacă CFR Cluj trece printr-o formă bună, fiind greu de învins pe propria arenă, „galben-negrii“ vor să confirme prin rezultate poziţia ocupată în clasament şi merg sub dealul Feleacului cu gândul la victorie. Tehnicianul braşovenilor, Viorel Moldovan, crede că fosta campioană poate fi înfrântă chiar în Gruia.

„ Chiar dacă suntem conştienţi de gradul de dificultate al acestei partide, mergem să luăm toate punctele la Cluj. Nu ne gândim la egal sau la eşec, excludem din start aceste variante, deşi este o partidă de 1, X sau 2. Suntem pregătiţi să facem un meci mare şi să scoatem un rezultat pozitiv. Ne aşteaptă cel mai important duel al debutului de  sezon şi sper să ne întoarcem cu cele trei puncte de la Cluj. Jucăm împotriva unui adversar foarte valoros, cu cel mai bun lot din ţară şi care joacă fotbal, nu se închide în apărare. Eu vreau să câştig oriunde merg, aceasta este filozofia mea şi intenţionez să le imprim această mentalitate şi jucătorilor. Rivalii noştri au puncte slabe, pe care trebuie să le speculăm la maxim. Nu suntem cu nimic mai prejos decât adversarul nostru “, a menţionat Moldovan.

O parte din restanţe, achitate

Viorel Moldovan a vorbit şi despre problemele financiare de la echipă şi a precizat că nu s-a pus problema ca „stegarii“ să nu facă deplasarea la Cluj. „ Au existat unele restanţe către jucători, dar s-au făcut eforturi mari şi situaţia este sub control. Chiar ieri s-a virat o primă tranşă de bani şi toată lumea este

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum o ora
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum o ora
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 57 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum 2 ore
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

News.ro acum 41 minute
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Mog

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 4 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°