Locuinţele noi care se încadrează în programul „Prima casă” au suprafeţe mici, unele chiar sub limita legii, şi se află în imobile situate la periferia Capitalei. Sursa: Vlad Stănescu
Ofertele prezentate la cea de-a doua ediţie a târgului imobiliar dedicat „Primei case”, ce va fi deschis până duminică la Palatul Copiilor, au preţuri accesibile doar la prima vedere. Asta pentru că, în medie, preţul unui metru pătrat a rămas constant: în jurul a 800-1.100 de euro pentru apartamente şi 600-800 de euro pentru case. Concluzia? Socoteala de acasă nu prea se potriveşte cu cea din tărg. Ofertele rămân tentante doar în reclame.
Vizitatorii au astfel supriza ca, la o analiză mai atentă, să descopere că apartamentul nou, care costă puţin peste 60.000 de euro, are dormitor de 9 mp, e la parter sau la ultimul etaj şi, eventual, nu are incluse în preţ spaţiile comune.
Garsoniera nouă e confort 2
Pentru a se încadra în programul guvernamental şi a atrage cât mai mulţi clienţi, dezvoltatorii „low cost” au transformat blocurile noi în cutii de chibrituri mai mici decât cele construite în Epoca de Aur. O garsonieră nouă, în centrul Capitalei, care costă peste 70.000 de euro, are de fapt doar 27,7 mp utili. Exact cât o garsonieră veche confort doi. „Nu este chiar mică, trei persoane pot sta destul de confortabil. Nu este chiar lux, dar merge”, spune Petre Cristescu, unul dintre asociaţii care dez voltă complexul Residence Tineretului.
Garajul, mai spaţios ca livingul
Ceva mai mare, dar mult mai departe de zona centrală este garsoniera din Val Residence, în Prelungirea Ghencea. Pentru 39.900 de euro, clienţii beneficiază de 35 mp utili. Doar puţin mai mare este casa de 42.900 de euro plus TVA. Aceasta are 39,11 mp utili, din care livingul reprezintă 11,35 mp. Suprafaţa totală a construcţiei, cu tot cu trotuar, e