1989, sfârşit de vacanţă. Florin Dragu avea 14 ani şi nu prea era entuziasmat că trebuie să se întoarcă la şcoală. De fapt, la liceu, fiindcă trecuse de Treapta I şi intrase la "Nicolae Bălcescu" din Brăila, spre marea bucurie a părinţilor, care se puteau mândri că băiatul lor este elev la cel mai bun liceu din oraş.
Florin îşi aminteşte însă că, la acel început de toamnă, reuşea cu greu să se împace cu ideea plecării din satul bunicii, locul unde, în ultimele veri, petrecuse vacanţe care-i intraseră în sânge şi-l făceau să regrete că trebuie să se întoarcă acasă, la oraş.
Satul Cotu Lung se află la 20 kilometri de Brăila. Numele i se trage de la Siret, pe malul căruia se află. Pe vremuri, cu sute de ani în urmă, când s-a ales vatra satului, râul făcea în acea zonă o mare buclă. Între timp, cursul i s-a schimbat, iar albia e mai dreaptă, dar denumirea satului a rămas aşa cum o consemnaseră hărţile.
La mijlocul anilor '80, Cotu Lung a devenit paradisul copiilor. Atât cei născuţi acolo, cât şi cei care locuiau la oraş, dar aveau bunici în acel sat din Bărăgan s-au trezit dintr-o dată cu un păienjeniş de canale de irigaţii, unde se puteau scălda în zilele fierbinţi de vară, dar mai ales unde puteau pescui cu undiţe făcute din beţe de frasin şi plute confecţionate din dopuri sau din pene de barză.
Prin decizia conducerii de partid, la Cotu Lung şi la alte câteva sate din zonă, înconjurate de soluri sărăturate, s-au amenajat orezării. Parcelele umplute cu apă câteva luni pe an aveau două scopuri: să dea producţii foarte bune de orez şi să spele, în timp, solul, astfel încât concentraţia de săruri să scadă suficient de mult pentru a se putea cultiva eficient şi alte plante. Considerentele acestea de tip economic contau, însă, prea puţin pentru copiii din sat.
Alte chestiuni îi atrăgeau pe ei. Cum era, de exemplu
