Este singura prezenţă feminină de la raliurile şi paradele de maşini vechi, la care participă cu un Opel GT din 1969. Şi-a propus ca până la 40 de ani să înveţe să piloteze avioane şi îşi doreşte să-şi completeze colecţia de maşini „bătrâne“. Vezi aici mai multe imagini! Profil
NĂSCUT: 13 februarie, 1972, Braşov
FAMILIE: necăsătorită
STUDII: Facultatea de Autovehicule Rutiere, Braşov
Prima dragoste în materie de maşini a Mirelei a fost „broscuţa“ tatălui, un Volkswagen 1300, din 1976. „ Eram copil şi eram cea mai fericită când mă urcam în «broscuţa» noastră. A fost şi singura maşină a familiei şi pot spune că am iubit-o foarte mult “, mărturiseşte Mirela.
Încă din copilărie a fost curioasă să afle cum funcţionează maşinile şi era tot timpul pe lângă tatăl ei atunci când o repara. La 19 ani, „broscuţa“ a ajuns pe mâinile ei şi a fost foarte mândră să o conducă. În scrurt timp s-a apucat să o recondiţioneze şi a făcut asta cu propriile ei mâini, iar în trei ani a reuşit s-o facă nou-nouţă. „ Când ai o asemenea pasiune investeşti timp, bani, nervi şi trebuie să fii sigur pe tine şi pe ceea ce vrei “, declară tânăra.
Sacrificii mari
Acum doi ani, Mirela şi-a cumpărat o maşină de epocă, de care s-a îndrăgostit pe internet, un Opel GT din 1969. Achiziţionarea bijuteriei a costat-o 10.500 de euro. „ Am făcut sacrificii, am strâns bani şi mi-am cumpărat-o. A costat foarte mult, dar a meritat toţi banii. Am venit cu ea pe patru roţi din Germania şi nu aş vrea să o schimb pentru nimic în lume “, spune femeia.
Mirela Niţu a participat la foarte multe parade de maşini clasice, dar şi la raliuri. Anul trecut a reuşit să obţină trofeul Best Carting Show, la Braşov Classic Rally, fiind posesoarea celei mai deosebite maşini dintre cele participante. „ Toată lumea a fost surpri