Liberalii ieseni i-au inaintat prefectului Victorel Lupu o lista cu patru nume de directori ai institutiilor deconcentrate ce s-ar afla in situatii de incompatibilitate. Cei vizati sunt Valerica Andronache, directorul Inspectoratului Regional in Constructii si consilier judetean, Eduard Dumea, director la Directia de Munca, dar si consilier local la Pascani. Totodata, vizati de acuzele liberalilor mai sunt si Gineta Roman, director adjunct la Agenta Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM), si Stefan Viorel Boiciuc, director adjunct la Inspectoratul Teritorial in Constructii Nord-Est. Cei doi sunt acuzati ca detin actiuni la niste firme, ceea ce contravine cu calitatea de director al unei institutii publice. "Noi ii semnalam domnului prefect, printr-o adresa pe care am inaintat-o Prefecturii, cinci astfel de cazuri, in speranta ca domnia sa va gasi de cuviinta sa urmeze aceeasi cale, in continuare, cea legala. Toate cele cinci persoane au fost numite in baza vestitei ordonante de urgenta 37, cea care politiza absolut totul in Romania", a spus liberalul Cristian Adomnitei. In schimb, prefectul sustine ca nu a primit inca nimic de la PNL. "Nu am primit inca nici o sesizare. Dar daca va veni, o vom analiza si vom cerceta", a spus prefectul.
Liberalii ieseni i-au inaintat prefectului Victorel Lupu o lista cu patru nume de directori ai institutiilor deconcentrate ce s-ar afla in situatii de incompatibilitate. Cei vizati sunt Valerica Andronache, directorul Inspectoratului Regional in Constructii si consilier judetean, Eduard Dumea, director la Directia de Munca, dar si consilier local la Pascani. Totodata, vizati de acuzele liberalilor mai sunt si Gineta Roman, director adjunct la Agenta Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM), si Stefan Viorel Boiciuc, director adjunct la Inspectoratul Teritorial in Constructii Nord-Est. Cei doi sunt