Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berceanu: Pasajul Băneasa costă mult

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 19 septembrie 2009 ·

Proiectul tehnic al Pasajului Băneasa, realizat de firma Search Corporations, este "mult prea complicat şi costisitor", o altă soluţie tehnică putând fi cu până la 30% mai ieftină. Declaraţia halucinantă aparţine ministrului Transporturilor Radu Berceanu.

"Proiectantul a ales să foreze coloanele de la pereţii pasajului, iar apoi să-i cureţe, să dea găuri pentru a pune fier beton şi din nou să toarne foarte mult beton. Numai noi facem soluţii din 1975", a spus Radu Berceanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, la o vizită la pasaj efectuată împreună cu premierul Emil Boc. Berceanu a spus că o soluţie mai ieftină ar fi fost dacă s-ar fi realizat pereţi falşi şi dacă s-ar fi săpat canale care să preia apele pluviale.

"Nu vreau să dau soluţii acum, dar e cazul să trecem de proiectarea care se făcea în anii '80", a spus Berceanu. Lucrările la Pasajul Băneasa au început în 2007, unul dintre principalii susţinători ai proiectului fiind chiar Radu Berceanu. Proiectul este finalizat în proporţie de 75% şi pasajul ar putea fi inaugurat la 1 Decembrie.

BOC VREA SĂ INAUGUREZE LUCRAREA

Premierul Emil Boc a spus că vrea ca la expirarea termenului de finalizare a lucrării, respectiv 1 Decembrie, să inaugureze lucrarea după ce cântă imnul naţional.

Oficialul a arătat că, din nefericire, resursele financiare existente nu pot acoperi necesarul lucrărilor de infrastructură, dar că Guvernul va încerca să finanţeze cât mai multe astfel de proiecte. "Ne vom uita cât avem în pungă şi vom încerca să acoperim cât mai multe proiecte", a spus Boc. Premierul este de părere că investitorii străini nu sunt speriaţi de lipsa infrastructurii de la noi din ţară. "Nu cred că infrastructura a îndepărtat investitorii, datorită cotei unice care reprezintă un stimulent important şi la care se va adăuga şi scutirea de impozit pentru profit

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum o ora
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum o ora
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Grindeanu: PSD nu își permite să nu aibă candidat la prezidențiale. Ciolacu e favorit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Discuțiile privind candidații la alegerile prezidențiale din partea partidelor de la guvernare se înmulțesc, iar semnalele venite din partea mai multor lideri PSD dau de înțeles că Mircea Geoană nu e o opțiune pe care partidul condus de Marcel Ciola

Gabriela Firea: Ciolacu este persoana cea mai potrivită să candideze la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea a declarat vineri că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, trebuie să candideze la alegerile prezidenţiale din toamnă. Cu siguranţă este persoana cea mai potrivită să candideze, a spus Firea.

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Mangalia a respins vineri, 14 iunie 2024, cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat. Potrivit portalului instanțelor de judecată, instanța a fixat noul termen de judecată pe data

Reguli mai stricte la obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru a exclude riscurile la adresa securităţii statului

Mediafax acum o ora
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova. În legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură. Modificările au fost operate pentru a exclude vulnerabilităţile ş

Ciolacu: PSD va avea candidat la funcția de președinte / E evident că alegerile prezidențiale sunt în septembrie, așa cum am decis în coaliție

G4Media acum o ora
Declarații Marcel Ciolacu: Îi felicit pe toți colegii mei pentru victoriile obținute. PSD a câștigat alegerile, indiferent cum am analiza scrutinul. PSD are peste 50% din consiliile județene, peste 50% din municipii și peste 50% din primării Cel mai

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Doi frați români au fost împușcați pe stradă, în Spania. Ar fi vorba de o reglare de conturi între traficanții de droguri

Ziare.com acum 5 ore
Doi români au fost împuşcaţi în Spania în plină stradă, sub ochii îngroziţi ai martorilor. Unul dintre ei a murit pe loc, în timp ce fratele său a ajuns în comă la spital, acolo unde medicii încearcă să-i salveze viaţa. Potrivit primelor date strâns

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/24°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°