Prezenţa şi varietatea oglinzilor în viaţa oamenilor nu justifică întru totul necesitatea lor. Au fascinat, au născut superstiţii şi mituri. Pentru un obiect relativ mic, oglinda are un palmares impresionant: timp de câteva secole oglinzile au eliberat sau au ţinut captive sufletele, le-au ferit sau le-au adus moartea, cioburi de sticlă au fost moneda de schimb pentru multe comori, etc.

Ajungând în epoca modernă, în designul de interior, performanţele oglinzilor sunt mai pragmatice, dar la fel de impresionante: acolo unde sunt aşezate, dau impresia unui spaţiu mai larg sau mai luminos. Aşezate meşteşugit, opus faţă de ferestre, ele funcţionează ca un corp de iluminat, aducând lumina în colţurile întunecate. Ca să nu mai punem la socoteală că, ajutate de o ramă frumoasă şi potrivită ca stil, ele sunt accesorii foarte frumoase.

Povestea oglinzilor

În secolul al-III-lea î.Hr., în Egipt şi China oglinzile se realizau din argint sau bronz foarte bine şlefuit. Dacă în Antichitate oglinda avea o semnificaţie pozitivă (Perseu a învins-o pe Meduza cu ajutorul unei oglinzi, iar Arhimede a incendiat o navă romană în războiul punic), în Evul Mediu oglinda este considerată un accesoriu diavolesc şi este interzisă. Sticlarii din Murano (Veneţia) au "inventat" oglinda plană din sticlă prin secolul al-XII-lea. Veneţia a păstrat secretul şi monopolul confecţonării oglinzilor din sticlă timp de cinci sute de ani. În secolul al-XIX-lea s-a descoperit procedeul chimic prin care s-a putut trece la producerea oglinzilor pe scară largă.

PENTRU UN INTERIOR CLASIC:

1. Nu e oglindă, dar are suprafeţe ca de oglindă: veioză Inox, D27xH49 cm, de la Mr. Bricolage - costă 199 lei; 2. Încă o interpretare nonconformistă a oglinzii: vază mare acoperită complet cu mozaic din bucăţele de oglindă, de la Kare, D43 x H72 cm - 1.500 lei; 3. Ramă Pop Art Pink