Bihoreanul slujeşte de aproape cinci ani, iar de un an s-a apucat de cântat muzică populară, una dintre marile sale pasiuni. Faptul că este preot nu l-a împiedicat pe Adrian să-şi urmeze visul de a ajunge şi interpret de muzică populară. „Eu am crescut cu muzică. Mama mea ne cânta, mie şi fratelui meu, cântece populare înainte de culcare. Apoi mi-au luat părinţii un acordeon la care, deşi nu ştiam să cânt, mă chinuiam şi îi chinuiam şi pe ei cu sunetele pe care le scotea acordeonul din mâna mea”, povesteşte amuzat Adrian.
Crescut cu muzica populară în sânge
Adrian a început să se gândească tot mai des la o carieră de cântăreţ de muzică populară şi anul acesta i s-a dat şansa să încerce, dar înainte de asta el a înregistrat un CD cu colinde.
„Întotdeauna mi-a plăcut să cânt, am cântat tot timpul în casă, dar numai anul acesta m-am gândit să mă lansez în această branşă. Primele mele versuri scrise au fost pentru o persoană foarte dragă mie căreia urma să i le pun pe muzică de ziua ei. Nu a mai fost să fie, aşa că am renunţat. Apoi am găsit caietul în care am scris versurile respective şi m-am gândit să mai încerc să scriu. Aşa am înregistrat primele melodii, după care mi-am făcut şi un costum popular”, povesteşte Adrian.
După ce şi-a înregistrat melodiile, Adrian avea nevoie de părerea unui profesionist, aşa că a vorbit cu Maria Haiduc, o cunoscută interpretă de muzică populară din Bihor. „Am scos şase piese şi le-am dus doamnei Maria Haiduc. După ce le-a ascultat pe toate, mi-a spus că sunt bune, dar că se aude că sunt cântate de un preot şi atunci m-a sfătuit să le refac. Aşa am făcut şi am mai adăugat la cele şase încă patru piese. Cu cele zece piese înregistrate am debutat în emisiunea Mariei Haiduc de la postul Naţional TV Beiuş”, povesteşte Adrian.
De la acea emisiune, Adrian a mai fost invi