Prima generaţie de femei din Armata Română de după Revoluţie a luat deja contact cu realitatea războiului. Fetele au acum şansa de a demonstra că nu sunt cu nimic mai prejos într-ale milităriei decât colegii lor bărbaţi. Înainte de 2001, femeile aveau foarte rar acces pe câmpul de luptă, majoritatea primind doar posturi care le ţineau departe de liniile inamice. Însă războaiele din Irak şi Afganistan, în care luptele au fost adesea purtate în pieţe publice şi pe străzi, au risipit aura de protecţie creată în jurul femeilor. În ambele cazuri, femeile şi-au dovedit eficienţa în luptă, câştigând încrederea şi respectul colegilor bărbaţi.

Nimeni nu şi-a imaginat că aceste războaie vor avansa statutul femeii în forţele armate. În ce priveşte armata americană, comandanţii au fost obligaţi să lărgească limitele sau să le elimine cu totul, pe măsură ce conflictul înainta în timp şi devenea mai complicat, înghiţind la propriu tot mai mulţi soldaţi.

„Pur şi simplu nu am fi putut duce acest război fără femei”, a explicat pentru cotidianul „The New York Times” locotenent-colonelul John Nagle, acum pensionat. Dintre cei două milioane de americani care au luptat în Irak şi în Afganistan din 2001, peste 220.000, adică 11%, au fost femei. Un studiu recent, menţionat în aceeaşi publicaţie, arată că, la fel ca bărbaţii, femeile poartă cicatricele fizice şi psihice ale bombelor, gloanţelor şi pierderilor suferite.

Cotele stresului posttraumatic în cazul veteranilor sunt comparabile la bărbaţi şi la femei. Cu toate acestea, doamnele sunt de părere că statutul astfel câştigat depăşeşte sacrificiile. „Oricât de oribil ar fi fost acest război, sunt pe deplin convinsă că a deschis calea oportunităţilor pentru femei în armată. Înainte nu aveau opţiunea de a lupta”, afirmă Linsay Rousseau Burnett, prima femeie care a servit ca specialist de comunicaţi