Comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, spune, la RFI, că negocierile în vederea aderării României la spaţiul de liberă circulaţie Schengen în 2011 se anunţă dificile. Cele mai delicate probleme ar putea fi cele legate de infracţionalitate şi în unele state cele legate de problematica prezenţei persoanelor aparţinând comunităţii rroma, se aşteaptă Leonard Orban.

România va trebui să poarte negocieri intense cu statele membre pentru a-şi putea atinge ţinta : aderarea la spaţiul european de liberă circulaţie în 2011. Dincolo de criteriile obiective care trebuie atinse punctual, autorităţile române va trebui să se angajeze în negocieri bilaterale cu acele state retincente faţă de probleme cum ar fi migraţia forţei de muncă româneşti, rromii sau infracţionalitatea „exportată” de România, spune Leonard Orban. „Negocierile vor fi foarte, foarte dure...E vorba de o decizie uninimă a statelor membre şi, desigur, inclusiv probleme bilaterale vor fi puse în discuţie în aceste negocieri...Nu e vorba de reproşat. E vorba că sunt anumite chestiuni care trebuie clarificate : prezenţa românilor în diferite state membre, infracţionalitatea...Inclusiv, dacă vreţi în anumite state nu exclud să fie pusă pe masă problematica prezenţei persoanelor aparţinând comunităţii rroma...”, spune Leonard Orban.
Recent, state precum Olanda sau Italia au pus sub semnul întrebării capacitatea României de a combate infracţionalitatea transfrontalieră şi de a securiza graniţa de est a Uniunii