Doi copii au fost la un pas de moarte în urma a două accidente de circulaţie produse sâmbătă în Braşov, respectiv în localitatea Teliu. Primul eveniment rutier s-a petrecut, în jurul orei 14.30, pe Bulevardul Griviţei. Un băieţel de numai trei ani din comuna Ştefăneşti, judeţul Botoşani, a încercat să traverseze strada, pe trecerea de pietoni, de mână cu tatăl său. Cei doi au fost surprinşi de un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea poliţiştilor. Copilul rănit a fost transportat la Spitalul Judeţean Braşov, pentru îngrijiri medicale. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii l-au identificat, la scurt timp, pe conducătorul auto care a fugit. Acesta are 21 de ani şi se numeşte Marius B., domciliat în comuna Bran, satul Predeluţ.
Câteva ore mai târziu, de această dată în localitatea Teliu, pe D.N. 10, o fetiţă de zece ani a fost lovită de un autoturism. Copila a vrut să treacă strada, în fugă şi fără să se asigure, prin loc nepermis. În acel moment a fost lovită de un autoturism Daewoo, condus de un tânăr de 33 ani de ani din Braşov. În urma accidentului, copila a fost grav rănită fiind transportată la Spitalul Judeţean Braşov. „Fetiţa mi-a sărit în faţă dintre maşinile de pe marginea drumului şi nu am mai putut s-o evit”, a declarat şoferul. Din cauza accidentului, circulaţia în zonă a fost blocată în ambele sensuri mai bine de jumătate de oră. Doi copii au fost la un pas de moarte în urma a două accidente de circulaţie produse sâmbătă în Braşov, respectiv în localitatea Teliu. Primul eveniment rutier s-a petrecut, în jurul orei 14.30, pe Bulevardul Griviţei. Un băieţel de numai trei ani din comuna Ştefăneşti, judeţul Botoşani, a încercat să traverseze strada, pe trecerea de pietoni, de mână cu tatăl său. Cei doi au fost surprinşi de un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea poli