În candoarea mea vinovată, credeam că ignoranţa e ceva rău, un lucru de care merită să te descotoroseşti.

Îmi spuneam că nimeni nu poate fi mândru de propria prostie, că starea de bine şi de linişte vine din cunoaştere. Sărăcia cu duhul nu e motiv de laudă, mă gândeam. După seara de marţi, am înţeles că nu e aşa. Judecasem greşit şi mă aflam într-un defazaj regretabil faţă de noile tendinţe ale divertismentului. M-au adus cu picioarele pe pământ şi cu bărbia în piept Mihai Morar şi emisiunea lui, „Pariu că ştiu”. Noua producţie continuă linia deschisă de „Ciao, Darwin!” şi e, nu întâmplător, vecină de calendar cu „Te pui cu blondele?”. Ea anunţă că vrea să binedispună, dar cine citeşte printre rândurile scenariului descoperă că totul e o insultă de la cap la coadă. În ce-l priveşte pe Mihai Morar, acesta preia, poate fără să-şi dea seama, destul de mult din repertoriul lui Dan Negru, ferindu-se deocamdată de crizele lui de isterie jucată.

Tristeţea acestei emisiuni aşa-zis distractive e felul în care privilegiază ignoranţa şi prostia. În viaţa de zi cu zi, când faci pe cineva prost, cel vizat se formalizează. La televizor, în schimb, prostia şi verişoara ei, ignoranţa, au dobândit statut de valori fundamentale. A fi prost sau ignorant la televizor nu e nici păcat, nici lacună, nici semn de îngrijorare. A devenit virtute, dacă nu chiar criteriu de selecţie. Pe nimeni nu mai interesează concursurile unde e pusă la treabă inteligenţa participanţilor. Mihai Morar pleacă de la o deviză care explică multe - „Nu ne interesează cultura generală a concurentelor” - şi organizează, de fapt, o incursiune în ridicol. Sigur, el îşi contrazice propriul slogan încă de la prima rundă a concursului, care se cheamă „Întrebări de cultură generală”, dar asta nu schimbă direcţia emisiunii. Odată instalat în fotoliu, privitorul e invitat să asiste la o sărbătoare a i