Turcii şi tătarii din Dobrogea au început, ieri, marea sărbătoare, cu mese îmbelşugate. În comuna Valu lui Traian, de lângă municipiul Constanţa, trăiesc aproximativ 500 de familii de turci şi de tătari.
Citeşte şi:
Musulmanii sunt la finalul Ramadanului. O lună nu au mâncat şi nu au băut decât după apusul soarelui (FOTO REPORTAJ+VIDEO) |
Postul musulmanilor s-a terminat şi s-a dat dezlegare la mâncăruri alese şi baclavale. Ieri-dimineaţă, înainte de a se lumina de ziuă, bărbaţii au pornit spre geamie, ca să participe la slujba de Ramadan Bairam. În localităţile în care locuiesc musulmani au răsunat glasurile imamilor care i-au chemat pe credincioşi la rugăciune.
După slujbă, copiii s-au adunat pentru a merge la colindat. Micuţii au adunat în traistă dulciuri şi le-au urat gazdelor belşug, sănătate, noroc şi „Bairam fericit“.
Pentru Ghiunghior (35 de ani) şi Turgai Cadîr (42 de ani), o familie de tătari din Valu lui Traian, Bairamul este o sărbătoare a familiei. Nepoţii - Zenghin, Zenur, Hacan şi Denis - au venit de dimineaţă să sărute mâna lui „babai“, adică bunicul, cel mai bătrân şi mai respectat membru al familiei.
Bucate alese şi multă cafea
Ghiunghior a pregătit numai delicatese pentru masa de Bairam. Una dintre cele mai delicioase este o specialitate orientală – imam baildî: vinete umplute cu carne tocată şi coapte. La fel de bune sunt şi alte preparate tradiţionale – cobete, care seamănă foarte bine cu colţunaşii româneşti, dar şi geantâc, care se prepară din aluat dospit cu carne tocată de vită, oaie sau pui.
De pe masă nu lipsesc sarmalele, ardeii umpluţi şi friptura de pui. Dulciurile, baclavale şi sarailii însiropate cu miere, sunt puse la loc de cinste. Alcoolul lipseşte, fiindcă e interzis de Cartea Sfântă. În schimb, musulmanii beau multă cafea.
Cel mai în vârs