Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gadafi îşi caută casă în New York prin diplomaţi sub acoperire

Publicat in Jurnalul, marți 22 septembrie 2009 ·

Dându-se drept diplomaţi olandezi, câteva oficialităţi libiene au încercat să-i găsească liderului Muammar Gadafi o locuinţă în New York, în care să stea în timpul reuniunii anuale a Adunării Generale a ONU.

"Operaţiunea" lor nu a avut însă succes, pe aşa-zişii "diplomaţi olandezi" trădându-i, până la urmă, accentul, când au negociat cu agenţii imobiliari americani, cerându-le să le închirieze o clădire cu şase etaje pe East 78th Street, scrie cotidianul britanic The Times. Când au trimis şi e-mail-uri, lucrurile s-au limpezit definitiv, deoarece acestea aveau adresa Ambasadei Libiei.

Gadafi, liderul cel mai longeviv din lume, urma să vină la New York luni noaptea. Pentru prima oară după 11 ani de sancţiuni impuse de ONU după atentatul de la Lockerbie, Libia a obţinut un loc în Consiliul de Securitate, format din 15 state, iar în acest an, preşedinţia Adunării Generale a ONU. Gadafi este şi liderul Uniunii Africane şi este aşteptat să ia cuvântul şi la reuniune.

Iniţial, Gadafi voia să stea în cortul său tradiţional, cu ocazia primei lui călătorii la Nnew York, pe care voia să şi-l amplaseze în Central Park, însă autorităţile americane nu i-au dat aprobarea. A încercat să stea şi în New Jersey, într-o suburbie a oraşului, însă localnicii s-au revoltat. Nici lângă sediul Naţiunilor Unite nu a avut succes, aşa că, până la urmă, Gadafi va trage la misiunea diplomatică a Libiei, care nu dispune de o curte suficient de mare, încât să-şi poată plasa cortul.

Dându-se drept diplomaţi olandezi, câteva oficialităţi libiene au încercat să-i găsească liderului Muammar Gadafi o locuinţă în New York, în care să stea în timpul reuniunii anuale a Adunării Generale a ONU.

"Operaţiunea" lor nu a avut însă succes, pe aşa-zişii "diplomaţi olandezi" trădându-i, până la urmă, accentul, când au negociat cu agenţii imobiliari america

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Papa Francisc, primul suveran pontif care participă la summitul G7 din Italia. Care a fost mesajul său despre inteligenţa artificială

Mediafax acum 2 ore
Papa Francisc a ţinut vineri un discurs despre inteligenţa artificială în cadrul summitului G7 din Italia. Este primul suveran pontif care s-a adresat în cadrul unei întrevederi cu liderii Grupului.

A furat un lemur de la Grădina Zoologică din Călărași și l-a ascuns aproape de casă. Cum a fost găsit animalul

Ziare.com acum 3 ore
Un adolescent de 18 ani din Călăraşi a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din oraș. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tână

Oferta lui Putin de încetare a focului este un ultimatum, reacţionează Zelenski

HotNews acum 2 ore
Oferta de încetare a focului formulată vineri mai devreme de preşedintele rus Vladimir Putin este un ultimatum, a reacţionat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce liderul de la Kremlin a cerut retragerea trupelor Kievului din cele patru

Atenție la mesajele false transmise în numele ANAF. "Nu trebuie să daţi curs solicitărilor!"

Ziare.com acum 6 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Nuri Şahin este noul antrenor al Borussiei Dortmund

News.ro acum 36 minute
Fostul mijlocaş Nuri Şahin a fost numit, vineri, în funcţia de antrenor al echipei Borussia Dortmund. Fostul secund al lui Edin Terzic, care şi-a anunţat joi plecarea de la club, a semnat până în 2027. Fostul mijlocaş, care a jucat în total unspreze

Germania - Scoția, live text în primul meci la EURO 2024. România revine după opt ani la Campionatul European de Fotbal

HotNews acum 2 ore
Germania și Scoția fac parte din Grupa A, alături de Elveția și Ungaria. Germania-Scoția la EURO 24Foto: Hotnews Chiar dacă pornește ca favorită, Germania va trebui să rămână precaută împotriva unei formații a Scoției cu rezultate foarte bune în ult

Doi muncitori au fost loviţi de tren în timp ce făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara. Polițiștii au deschis o anchetă

Ziare.com acum 4 ore
Doi muncitori care făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara, pe o scară cu nacelă, au fost loviţi vineri, 14 iunie, de un tren. Ei au fost transportaţi la spital. Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi n

Tragedia de la 2 Mai. Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării în omor calificat, care prevede pedepse mai mari

HotNews acum 6 ore
Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, va fi judecat în continuare pentru ucidere din culpă. Judecătoria Mangalia a respins vineri solicitarea de schimbare a înca

Vremea

București
acum

21°
vin.

18°/26°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

17°
vin.

16°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°