Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTEST

Publicat in Cuvantul Liber, miercuri 23 septembrie 2009 ·

- Comentariu - nr. 383 / 23 Septembrie, 2009 La inceputurile existentei noastre, "Clipa Romanian Magazine", editata in USA, a avut ca motto un extras dintr-o scrisoare a lui Voltaire, adresata lui Piron: "Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apara pana la moarte dreptul tau de a spune ceea ce gandesti." V-am facut aceasta modesta introducere pentru a reliefa faptul ca am un respect deosebit pentru parerile adverse sau contrarii si nu cer nimanui sa-mi impartaseasca opinia. Berthold Brecht ne spunea, in "Teroarea si mizeriile celui de-al treilea Reich", ca lumea va ajunge in pragul prabusirii, al autodesfiintarii atunci cand neinitiatii, nestiutorii, oamenii mai putin dotati vor da lectii celor initiati, stiutori si dotati cerebral. Previziunile lui Brecht s-au adeverit, daca aveti amabilitatea de a-i trece in revista pe "alesii" serviciilor, pardon, ai Diasporei. Cel putin, USA este locul in care multi emigranti de origine romana sunt posesorii celor mai inalte distinctii militare sau civile, angajati sau fosti angajati ai ceIor mai reprezentative institutii americane. Sa alegi a fi reprezentat de un "fotograf", vanzator de baticuri si esarfe, personaj asupra caruia planeaza indreptatite semne de intrebare, si al carui nivel educational s-a oprit revoltator de jos, este o insulta la adresa comunitatii romane din America. Cele mai reprezentative organizatii romano-americane ale exilului si publicatiile "Curentul International", "New-York Magazine", "Miorita Noastra", "Romanian Echo", "Clipa Magazine", multe persoane private, oameni de arta si cultura, cadre didactice se alatura protestului meu. Implicarea bisericilor, indiferent de denominatie, s-a facut impotriva Legii americane, care nu permite organizatiilor non-profit sa faca politica (Section 501/3). In plus, si organizarea centrelor de votare in biserici este, dupa umila mea parere, aberanta. Se pare

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploi în cea mai mare parte a ţării, până joi seară/ Cod galben de averse torenţiale şi furtuni, în 25 de judeţe din Moldova, Transilvania, nordul Munteniei şi al Olteniei

News.ro acum 42 minute
Meteorologii anunţă că, până joi seară, va ploua în cea mai mare parte a ţării, aversele fiind însoţite de descărcări electrice şi, în unele zoiine, de intensificări ale vântului şi grindină. Douăzeci şi cinci de judeţe din Moldova, Transilvania, no

Percheziții la sediul Ambulanței Prahova. Suspiciuni de împrumuturi CAR în baza unor adeverinţe de salariat falsificate

HotNews acum o ora
Procurorii efectuează miercuri șapte percheziții la sediul unor persoane fizice, la sediul unei instituţii publice şi la sediul unei instituţii financiare din Ploiești. Potrivit unor surse judiciare ciate de Agerpres, percheziţii au loc la sediul Se

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum 29 minute
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum o ora
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Jude Bellingham, cel mai bun jucător din LaLiga - Premiu și pentru Lamine Yamal, starul Barcelonei

HotNews acum 16 minute
​Jude Bellingham a fost declarat, marţi, cel mai bun jucător din LaLiga, în timp ce Lamine Yamal a primit titlul de „cea mai bună speranţă” din campionatului Spaniei, relatează L'Equipe. Jude BellinghamFoto: Michael Wyke / AP / Profimedia Jude Belli

Melinda Gates va dona un miliard de dolari pentru cauza femeilor

Mediafax acum 3 ore
Anunţul vine într-un moment în care activişti de stânga şi aleşi din Statele Unite denunţă un declin al drepturilor femeilor în această ţară, în special în faţa creşterii interdicţiilor de avort în diferite state. „În cei aproape 20 de ani de activi

Familie din Bistriţa-Năsăud intoxicată cu un antiparazitar folosit pentru animale / Băiatul de 16 ani a a murit / „A fost la îmbăiat de oi”

G4Media acum o ora
O familie din satul Ilişua, judeţul Bistriţa-Năsăud, a ajuns săptămâna trecută la spital, în urma unei intoxicaţii cu o substanţă antiparazitară folosită pentru animale, iar, ulterior, băiatul de 16 ani al familiei a decedat, transmite Agerpres. Ech

Coreea de Nord trimite peste 90 de baloane pline cu gunoi şi murdărie în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Armata sud-coreeană a informat că au fost detectate peste 90 de baloane pline cu deşeuri trimise de Coreea de Nord, la câteva zile după ce Phenianul a ameninţat că va răspunde trimiterii de materiale de propagandă împotriva regimului de către activi

Black Sea Oil & Gas înfiinţează o nouă companie care va dezvolta centrale de biogaz în România

Wall-Street.ro acum o ora
O nouă companie axată pe dezvoltarea de centrale de biogaz în toată România a fost înfiinţată de Black Sea Oil & Gas S.A. (BSOG), împreună cu acţionarii săi, firma globală de investiţii Carlyle şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum 3 ore
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Vremea

București
acum

19°
mie.

12°/21°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

17°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

11°/19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°