Nu demult am participat la o dezbatare privind absorbţia fondurilor comunitare. În discuţie am subliniat înclinaţia foarte redusă, ce nu este incomprehensibilă, a băncilor private de a se implica în finanţarea proiectelor agricole, în finanţarea modernizării mediului rural.

Am mai spus, printre altele, că ar fi bine dacă Comisia Europeană ar ajuta la formarea unei entităţi financiare dedicate finanţării proiectelor din agricultură. Şi că în acest scop ar fi bine să fie utilizate fonduri europene; mai concret, este vorba despre capitalul unei asemenea instituţii financiare. Unii este posibil să aibă rezerve mari faţă de această idee pornind de la experienţa nefastă din deceniul trecut cu Banca Agricolă, de la dificultăţile inevitabil majore în a constitui o nouă entitate financiară de la firul ierbii (inclusiv necesitatea de a avea personal bine calificat, cu înţelegerea problemelor specifice ale agriculturii).

Dar nevoile în domeniul rural/agricol sunt uriaşe şi neacoperite şi nu văd băncile comerciale cu activitate tradiţională făcând ceva ieşit de comun în această privinţă. Iar a argumenta că implicarea statului ar fi contraproductivă mi se pare neavenită în condiţiile crizei de acum. Aş mai adăuga un aspect relevant: după al doilea război mondial, în Franţa, Germania şi alte ţări vest-europene au funcţionat insitituţii cu participare a statului, care au avut un rol major în reconstrucţia economică.

Să luăm de exemplu Die Kreditanstalt fuer Wiederaufbau (KfW), în Germania, care există şi în zilele noastre şi este o pârghie importantă în politica publică formulată la Berlin. Tot astfel există instituţii financiare menite să-i sprijine pe fermieri - vezi experienţa Irlandei. Avem şi bănci cooperatiste în Belgia, Olanda, Elveţia etc. Prin urmare, este nepotrivit să spui că statul nu are ce să caute în sprijinirea/finanţarea agricult