Cinci coconi de mătase naturală se află la noi şi sunt păstraţi cu sfinţenie de o ţesătoare de la Centrul de Creaţie

Era vacanţa de vară, dar uliţele satului răsunau de strigătele şcolarilor care, cu ghiozdane şi sacoşe, se îndreptau cu mic, cu mare, spre liziera de duzi din capătul comunei.

Se întâmpla în urmă cu vreo 25 de ani, când în toate unităţile de învăţământ se creşteau viermi de mătase, iar copiii îi hrăneau cu frunze de dud. Cei mai norocoşi dintre şcolari erau poftiţi să intre tip-til în sala în care, întinşi pe mese acoperite cu hârtie albă, se hrăneau viermii. Pe ici, pe colo, coconi. Li se spunea gogoşi de borangic.

Dacă vreunul dintre cei poftiţi să-i admire îndrăznea să atingă cu mâna goală vreun cocon, atunci acesta era compromis şi dus într-o sală numită a borangicului de calitatea a doua.

Acum, pentru elevii din zilele noastre, acestea sunt doar poveşti, poveşti pe care nu le mai găseşti nici pe net, darămite în realitate.

Rădiţa Lascu, una dintre puţinele ţesătoare la război din România, angajată a Centrului de Creaţie din Brăila, dă viaţă acestor amintiri din momentul în care a găsit coconii pe care bunica sa i-a ascuns în lada de zestre. Erau cinci, albi şi galbeni, înfofoliţi într-o mână de lână.

„Când i-am găsit nu ştiam ce sunt. Mai tâziu am aflat că în urmă cu 50 de ani, aproape toate gospodăriile de la ţară creşteau viermi de mătase”, spune ţesătoarea.

Pe timpul lui Ceauşescu mătasea făcută de viermii crescuţi în şcoli şi licee lua drumul străinătăţii. Borangicul nostru avea mare trecere pe pieţele din Germania.

La Agronomie se creşteau viermi de mătase

După zeci de ani în care au fost uitaţi în lada de zestre, din coconi poţi extrage şi azi firişoare fine de borangic.

„Pe măsură ce se hrăneau, viermii ajungeau la maturitate şi ţeseau în jur câte un cocon, care este chiar firul de