Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Cel mai mare salariu de bază din Arcelor Mittal ar putea ajunge la 2805 lei

Publicat in Adevarul, miercuri 23 septembrie 2009 ·

Sindicatele din combinatul siderurgic de la Galaţi se pregătesc de negocieri cu administraţia căreia i-a solicitat o majorare de cel puţin 10% aplicabilă la salariul de bază. Dacă cererea va fi acceptată, salariile de bază vor creşte cu sume cuprinse între 85 şi 255 de lei. Gheorghe Tiber, preşedintele sindicatului „Solidaritatea”, a trimis către conducerea ArcelorMittal Galaţi, respectiv Thierry Le Gall, directorul general şi Ionel Borş, senior director executiv, o adresă prin care a solicitat organizarea unei întâlniri a Comisiei de Negociere pentru analizarea situaţiei activităţii societăţii în vederea negocierii drepturilor salariale ale siderurgiştilor. 

„ Ţinând cont de evoluţia activităţii de producţie, de volumul comenzilor şi al livrărilor de produse siderurgice din ultimul trimestru, precum şi previziunile pozitive pentru perioada următoare, considerăm că se poate acorda o majorare de salariu de cel puţin 10%, la salariile de bază, începând cu 1 octombrie 2009 ”, se arată în documentul trimis administraţiei de reprezentanţii „Solidaritatea”.

Dacă solicitările sindicaliştilor vor fi acceptate, salariile de bază ale siderurgiştilor din ArcelorMittal vor creşte cu sume cuprinse între 85 şi 255 de lei.

 „ Cel mai mic salariu de bază va creşte de la 850 de lei, cât este în prezent, la 935 de lei, iar cel mai mare va ajunge la 2.805 lei faţă de 2.550 cât primesc acum siderurgiştii ”, a declarat Tiber.

Preşedintele sindicatului Solidaritatea ne-a declarat că, până în prezent, nu a primit niciun răspuns de la conducerea ArcelorMittal Galaţi, în condiţiile în care adresa are deja două zile de când a fost trimisă. 

Producţia a crescut până la 75%, faţă de 23% cât era în februarie 2009

Nelu Macovei, vicepreşedintele FSS Metarom Galaţi, a explicat că producţia combinatului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 6 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 13 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 11 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 11 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 9 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 12 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum 12 ore
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum 11 ore
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Vremea

București
acum

21°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°