Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sistemul de pensii e o "bombă cu ceas" pentru România

Publicat in Jurnalul, miercuri 23 septembrie 2009 ·

Sistemul pensiilor de stat este "o bombă cu ceas", a declarat Crinu Andănuţ, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), comentând un raport care arată că sistemul public prezintă "riscuri uriaşe".

Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, formată din 23 de experţi în politici sociale, asistenţă sociala, demografie, statistică socială şi alte domenii conexe, a publicat, marţi, un raport pe tema riscurilor şi inechităţilor sociale din România.

"Raportul comisiei de experţi arată foarte clar că România stă pe o bombă cu ceas, iar numele acestei bombe cu ceas este sistemul public de pensii. Aici avem una dintre cele mai defavorabile situaţii din Europa, cu o înrăutăţire brutală a raportului salariaţi-pensionari în doar 20 de ani şi cu perspective deloc îmbucurătoare" este de părere Andănuţ.

FRAUDE LA PENSIONĂRILE PE CAZ DE BOALĂ

Comisia Prezidenţială arată că sistemul de pensii private, mai ales cel obligatoriu (Pilonul II), a fost aplicat în România cu o întârziere "nepermis de mare" faţă de alte state din regiune şi din Europa Occidentală.

Sistemul de pensii va constitui "piatra de încercare a fiecărei guvernări", potrivit raportului. Numărul pensionarilor de invaliditate a crescut cu 430% în perioada 1990-2008, de cele mai multe ori prin "fraudă", iar acoperirea sistemului public de pensii este foarte mică pentru viitoarele generaţii de pensionari, în prezent, mai puţin de jumătate din populaţia activă fiind asigurată pentru pensii, se precizează în analiză.

PENSIA CA O INVESTIŢIE

Pentru ca sistemul de pensii să nu fie o povară pentru stat, contribuţia la pensiile private obligatorii trebuie să fie de 3% în 2010, astfel încât să se respecte calendarul iniţial, cere Andănuţ.

"Considerăm necesar ca România să revină la calendarul iniţial de contribuţii în Pil

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Acţiunile europene au închis la maxime record după ce Banca Centrală Europeană a redus ratele dobânzilor

News.ro acum o ora
Principalele acţiuni europene au închis joi la un nivel record, în timp ce traderii au analizat prima reducere a ratei dobânzii de referinţă de către Banca Centrală Europeană (BCE) din septembrie 2019, relatează CNBC. Pe lângă faptul că a atins pent

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 13 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 7 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 11 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 6 ore
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Mai mulți elevi din Iași au ajuns la spital după ce au mâncat sendvișurile oferite de școală

Adevarul acum 13 ore
16 copii de la școala din localitatea Strunga, județul Iași, au fost transportați la Spitalul de Boli Infecțioase după ce au început să se simtă rău, existând suspiciuni de intoxicație alimentară de la sandvișul servit la prânz.

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 9 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Două fetiţe au căzut din podul unei case, prin tavanul de rigips, într-o localitate din Bihor. Una dintre copile, inconştientă, a fost preluată de un elicopter SMURD

G4Media acum 12 ore
Două fetiţe în vârstă de 5 şi 7 ani din localitatea bihoreană Luncşoara au ajuns la spital, joi, după ce au căzut din podul unei case în renovare, prin tavanul de rigips. Potrivit unei informări transmise, joi, de purtătorul de cuvânt al ISU Crişana

Vremea

București
acum

20°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°