Afaceristul constănţean care a înaintat plângere penală împotriva băncii Bancpost, Iuliu Cătălin Nedelcu, este unul dintre patronii SC Cafe Cafe Restaurant SRL, firmă pentru care, în primăvară, două societăţi au cerut falimentul. Totodată, Nedelcu a precizat că încă nu şi-a recuperat cei 25.000 de lei pe care reprezentanţii unităţii bancare s-au angajat să-i returneze.
Iuliu Nedelcu, patron şi al Arte Ferrum, a precizat că nu a mai fost contactat de reprezentanţii unităţii bancare pentru a i se restitui suma în mod incorect reţinută. De menţionat că Iuliu Cătălin Nedelcu este şi acţionar al Cafe Cafe Restaurant, societate pentru care, nu demult, două firme au cerut deschiderea falimentului. Mai precis, este vorba despre SC Rimar Trade SA, creditor în dosarul 4448/118/2009, şi despre SC Huber SRL, creditor în dosarul 4866/118/2009. Ambele firme au solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă pentru Cafe Cafe în luna mai 2009, fiind vorba, se pare, despre nişte datorii neachitate. Totuşi, Iuliu Cătălin Nedelcu a precizat că situaţia de la Cafe Cafe nu are nicio legătură cu păţania pe care SC Arte Ferrum SRL, unde este acţionar, a avut-o cu SC Bancpost SA. Este de menţionat că, potrivit plângerii penale înaintate de reprezentantul Arte Ferrum către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în urma concilierilor, s-a stabilit ca banca să-i returneze societăţii Arte Ferrum suma de 25.000 de lei, până pe data de 20 iulie 2009. Totodată, reprezentanţii băncii s-au angajat „să solicite ştergerea tuturor înregistrărilor făcute de Bancpost cu privire la datoriile SC Arte Ferrum SRL din evidenţele Centralei Riscurilor Bancare ale Băncii Naţionale a României, înregistrate în perioada decembrie 2008 - mai 2009". Totuşi, conform plângerii, „şi de această dată, reprezentanţii făptuitoarei SC Bancpost SA au acţionat cu rea-credinţă, procedând la inducerea în eroare a