Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Execuţie publică!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 24 septembrie 2009 ·

Rusia a spulberat România în cel de-al doilea joc de la Cupa Mondială, iar pentru calificarea în semifinale "tricolorele" trebuie să treacă azi de Suedia

De cinci ani ne chinuim să batem Rusia. Nu am reuşit la Mondiale, Europene şi nici în amicale. Fetele lui Radu Voina au sperat ieri că vor trece în sfîrşit de rusoaice, la Cupa Mondială de la Aarhus, mai ales că antrenorul Evgheni Trefilov a schimbat aproape total echipa. Au dispărut Suslina, Poltoraţkaia, Polenova, Kareeva, Romenskaia, Bliznova, Şipilova şi Sidorova, dar au apărut necunoscutele Iarţeva, Kalinina, Dronina, Kocetova sau Levina. Româncele trecuseră în prima zi de Danemarca, 28-22, pe cînd Rusia pierduse surprinzător în faţa Suediei, 23-25! Încă un motiv de speranţe.

"Tricolorele" au început excelent, au condus cu 4-0, 5-1 şi rusoaicele erau în genunchi. Paradele Kalininei le-au readus însă în joc pe rusoaice, româncele au făcut tot mai multe greşeli şi s-au văzut egalate la 9 după 19 minute. Pînă la urmă, a fost 16-14 la pauză pentru Rusia, în ciuda eforturilor Paulei Ungureanu între buturile române. În partea a doua, nimic nu a mai mers în jocul României. A fost practic o execuţie publică, cu Rusia înscriind gol după gol şi cu echipa României de nerecunoscut. Scorul final, 35-25, pune sub semnul întrebării calificarea "tricolorelor" în semifinalele Cupei Mondiale, victoria cu Suedia, azi, ora 17:00 (în direct la Boom Sport Two), fiind obligatorie.

"Apărarea a fost de nerecunoscut. Am greşit mult în atac şi le-am dat posibilitatea rusoaicelor să obţină o victorie fală. Poate acum o să revenim cu picioarele pe pămînt"

Radu Voina, antreor România

Rusia 35

Kocetova 12, Iarţeva 6, Levina 5, Dronina 3, Marenikova 2, Vetkova 2, Jilinskaite 1, Andriuşina 1, Petrova 1, Muravieva 1, Situikova 1. Antrenor Evgheni Trefilov

România 25

Maie

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 57 minute
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 36 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 2 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum o ora
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°