Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TImişoara: Oraşul tramvaielor deraiate

Publicat in Adevarul, joi 24 septembrie 2009 ·

Cel mai grav accident a avut loc în 2001, când o tânără a fost aproape de moarte. Anul trecut, un tramvai a intrat într-o casă. Timişorenii s-au obişnuit deja cu imaginea garniturilor ieşite de pe şine, intrate în stâlpi, pereţi sau case. Este o minune că nimeni nu şi-a pierdut viaţa în aceste caramboluri. Cel mai grav eveniment a avut loc în 2001, când Angela Bancsiov a ajuns în stare foarte gravă la spital, după ce vagonul unui tramvai a sărit de pe şine şi a proiectat-o peste podul din Piaţa Maria.

Tânăra s-a judecat ani de zile cu cei de la Regia Autonomă de Ttransport, iar în final a fost despăgubită cu 50.000 de lei. Vatmaniţa Constanţa Frenţescu, cea care conducea tramvaiul implicat în accident, a fost condamnată la şase luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă. Directorul de atunci al RATT, Nicolae Marcu, a fost demis. 

În 2008, o altă deraiere putea să se lase cu victime, după ce un tramvai a sărit de pe şine şi a intrat în zidul unei case de pe strada Gh. Doja. Vehicolul a deraiat după ce s-a ciocnit cu o maşină, care nu a acordat prioritate. Doar norocul a făcut ca în casă şi pe trotuar să nu se afle nimeni. În urma impactului, tavanul uneia dintre cele două locuinţe din acea parte de casă s-a prăbuşit. Singura persoană dusă la spital după accidentul de marţi de pe Calea Buziaşului a fost o tânără de 17 ani care s-a ales doar cu un cucui.

Poliţia Rutieră a reţinut permisul vatmanului Traian Ciubotaru şi a început urmărirea penală pentru a stabili dacă acesta este responsabil pentru accident.

„Până la soluţionarea cazului am reţinut permisul vatmanului. Există mai multe ipoteze. Poate că a existat o problemă la macaz, poate o altă problemă tehnică la vagon sau s-a datorat neglijenţei vatmanului. Cei de la RATT trebuie să stabilească acest lucru”, a declarat Crist

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 14 minute
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 9 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 9 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 5 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 6 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 10 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 8 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 12 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°