Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unirea Urziceni vrea şi Cupa României!

Publicat in Adevarul, joi 24 septembrie 2009 ·

După ce a eliminat Sportul Studenţesc, scor 3-0, hattrick Dănălache, conducerea campioanei a anunţat că vizează câştigarea trofeului în acest sezon. Trupa din Urziceni e ocupată: joacă în Liga Campionilor, în Liga I şi în competiţia KO din România. Dacă săptămâna trecută n-a avut succes, în Cupă, ialomiţenii au făcut show. Puţini spectatori în tribune, semn că la Urziceni miercuri după-amiază lumea este la muncă şi nu merită efortul să se învoiască pentru a vedea cum echipa lor, alcătuită mai mult din rezerve, joacă contra puştilor lui Tibi Selymeş.

Vârful Unirii, Dănălache, a gândit însă altfel şi a reuşit un hattrick menit să-i atragă atenţia lui Dan Petrescu că se află şi el în lot. Recitalul masivului atacant a început în minutul 20.

Mm Stoica: „visez de 18 ani să iau cupa româniei“

Todoran a pătruns în careu, s-a împiedicat lângă un fundaş al Sportului, a căzut şi arbitrul Rusandru a dictat penalty, în ciuda protestelor “studenţilor”.

Dănălache a marcat fără probleme şi la scurt timp a realizat “dubla”, în stilul lui Torje. Un lob de la limita careului de 16 metri  şi mingea s-a oprit cuminte în plasa porţii lui Popescu.

Spre final, omul de gol al Unirii  avea să-şi completeze colecţia de goluri, după ce a primit o pasă în interiorul careului şi a tras pe jos.

Victoria mai mult decât lejeră i-a dat avânt lui Mihai Stoica, managerul campionei care a început să viseze frumos.

„Vrem să ajungem în finală din nou. Anul trecut ne-a oprit Vasluiul, acum doi ani am pierdut în ultimul act în faţa CFR-ului, să vedem ce va fi acum. Am un vis de 18 ani, de când sunt în fotbal, să câştig şi eu o dată Cupa României”, a anunţat deja Mihai Stoica.

Este o victorie importantă, mai ales că vine după înfrângerea din ultima secundă a meciului cu Dinamo. Chiar dacă am î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum 2 ore
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum o ora
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Înălțarea Domnului, sărbătoare MARE pentru creștinii ortodocși. Ce să nu faci niciodată în această zi

Gandul acum 34 minute
Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători de peste an. Înălțarea Domnului cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, neavând dată fixă. Sărbătoarea Înălțării Domnului va cădea întotdeauna într-o zi de joi. Înălțarea Domnulu

Adrian Despot, mesaj pentru Babasha: Te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie

HotNews acum 4 ore
Solistul trupei de rock Vița de Vie, Adrian Despot, l-a felicitat pe Babasha pentru că a făcut față valului de huiduieli de pe Arena Națională în momentul în care a fost chemat de Chris Martin să cânte la concertul Coldplay de la București. Adrian D

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum o ora
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 3 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Ministerul Educaţiei, precizări despre „camera de detenţie” pentru elevi: Are alt scop

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, conţinutul integral al articolului din documentul supus consultării publice este: „Art. 14 (2) În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activităţii de predare-învăţar

S-a terminat numărătoarea voturilor. Cine a câștigat alegerile la Sectorul 1

Capital acum o ora
După câteva zile în care Clotilde Armand a acuzat fraudarea votului de la Sectorul 1, s-a aflat cine este noul primar. Biroul Electoral a furnizat numărul total de voturi primit de fiecare candidat în parte.

Sala de DETENȚIE ar putea fi introdusă în școlile din România

Gandul acum 2 ore
Sala de detenție ar putea fi introdusă în școlile din România se arată într-o propunere făcută de sindicatele angajaților din Învățământ. Mai exact, elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde s

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°