Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Posturi puţine şi salarii mici la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Publicat in Adevarul, vineri 25 septembrie 2009 ·

Cei peste 1100 de absolvenţi ai promoţiei 2009 din Olt au avut de ales între 157 locuri de muncă, majoritatea dedicate celor cu studii medii. CITEŞTE ŞI:

Doar doi angajaţi la Bursa Locurilor de Muncă

Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi a adunat astăzi, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slatina, 420 de tineri aflaţi în căutarea unui serviciu. În an de criză, oferta de locuri de muncă nu a fost deloc generoasă, iar participanţii s-au hotărât cu greu să renunţe la şomaj pentru un salariu mic. „Eu aş fi vrut un loc de muncă în construcţii, pentru că sunt salariile mai mari, dar nu am găsit nimic. Nu pot să fac naveta în oraş pe 500 de lei pe lună. Prefer să rămân în şomaj“, a spus Mirel Voicu, de 19 ani, din Coteana.

În urma bursei de astăzi au fost angajaţi 20 de absolvenţi. „Alţi 185 de absolvenţi au fost selectaţi de angajatori în vederea încadrării. La bursă au participat 29 de agenţi economici care au oferit absolvenţilor 157 de locuri de muncă“, a explicat Cristinel Cârloganu, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt.

Patronii vor subvenţii de la stat

Angajatorii s-au arătat nemulţumiţi de dezinteresul tinerilor pentru posturile vacante. „Tinerii nu sunt interesaţi să îşi găsească serviciu, pentru că se mulţumesc cu şomajul. Consider că ar fi fost mai bine să se acorde acele subvenţii pentru încadrarea absolvenţilor, în loc să le dea şomaj şi să stea acasă. Dacă nu vom găsi absolvenţi, vom încadra şi personal cu experienţă“, a spus Vasile Dinescu, reprezentantul firmei Precizia Service.

Nici patronii care au avut posturi în domeniul confecţiilor textile nu au avut norocul să angajeze. „Până acum am avut o singură persoană care s-a interesat pentru postul de fochist. Avem multe locuri pentru confecţioner textile, dar tinerii nu snt interesaţi de ele. Nimeni n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Scandal pe plajă la Eforie. Mai mulți turiști s-au luat la bătaie. Poliția îi audiază pe cei implicați VIDEO

Ziare.com acum 59 minute
Un conflict izbucnit în Eforie Nord s-a soldat cu o anchetă a poliției. O agresiune fizică în care au fost implicate mai multe persoane, duminică, 23 iunie, a început pe plajă și a continuat în apropierea acesteia. „La data de 23 iunie, în jurul ore

Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie

Mediafax acum o ora
Şase ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi 12 răniţi după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o serie de împuşcături în regiunea Daghestan din Rusia, a anunţat ministerul de interne. Atacurile au vizat o sinagogă şi o biserică ortodoxă din Derbe

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 2 ore
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 4 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 5 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

Tricolorii au intrat în procesul de refacere pentru meciul decisiv cu Slovacia

Mediafax acum 20 minute
Pe lângă terapia cu vacuum şi tratamentele pe care tricolorii le au în program cu staff-ul medical, aceştia au intrat în piscina cu apă rece şi în bazin, pentru un proces de refacere mai eficient şi mai rapid, anunţă FRF. Ultimul meci din grupă, dec

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

18°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
Timisoara
acum

23°
dum.

21°/34°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°