Primăria Limanu aşteaptă ca instanţa să decidă asupra acţiunii depuse de firma care a contestat rezultatul licitaţiei privind asfaltarea unor străzi din 2 Mai şi Vama Veche.
Procesul are termen pe 28 septembrie. Primarul Iustin Urdea ne-a declarat că, deşi primăria a avut câştig de cauză după ce contestaţia a fost analizată de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, societatea ploieşteană Condorii Sult SRL a continuat acţiunea de contestare în instanţă. Mai concret, este vorba despre rezultatul unei licitaţii privind asfaltarea a două străzi principale din localitatea 2 Mai şi a părţii dinspre mare a localităţii Vama Veche. Lungimea totală a străzilor este de aproximativ 5 km. Lucrările sunt finanţate printr-un program transfrontalier, derulat în parteneriat cu Bulgaria, accesat de Primăria Limanu, în urmă cu un an. „Asfaltarea este finanţată printr-un proiect Phare CBC 2006", ne-a declarat primarul Iustin Urdea. Comisia de evaluare a ofertelor, din cadrul Primăriei Limanu, a desemnat drept câştigătoare SC Tehnologica Radion SRL. Potrivit primarului Urdea, SC Condorii Sult este nemulţumită de faptul că nu a câştigat licitaţia întrucât s-a prezentat cu cel mai scăzut preţ. Din spusele edilului, firma ploieşteană ar fi ofertat un preţ situat cu mult sub cel al pieţei, ceea ce încurcă socotelile administraţiei locale, întrucât, susţine primarul, în majoritatea cazurilor societăţile care ofertează preţuri cu mult sub valoarea estimată încheie ulterior contracte adiţionale.
„Trebuie să deschidem bine ochii"
„Noi nu ne permitem să lucrăm cu o firmă care vine cu un preţ ireal şi care apoi solicită încheierea de contracte adiţionale pe motiv că materialele s-au scumpit. Este vorba despre bani europeni, iar noi primim aceşti bani în funcţie de preţul la care se atribuie lucrarea, or dacă firma vine şi solicită apoi acte adiţionale, no