Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tineri dusi la moarte de un sofer beat crita

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 25 septembrie 2009 ·

Doi tineri de 16 si 24 de ani, din comuna George Enescu, au murit la doua ore dupa miezul noptii de miercuri spre joi, intr-un cumplit accident rutier inregistrat in localitatea Dumbravita din comuna Ibanesti. Potrivit anchetei politistilor rutieri, Vlad-Iulian Hritcu si Florin Coropca erau pe bancheta din spate a Logan-ului MCV condus de Cristian A. de 40 de ani, din Bucuresti, cand soferul a pierdut controlul volanului, masina intrand in santul de pe marginea drumului. Barbatul a reusit sa redreseze autoturismul, insa doar pentru cateva momente, acesta intrand pe contrasens si izbindu-se intr-un copac. Dupa impact, masina a fost proiectata in gardul unei case. Pentru ca nu purtau centura de siguranta, cei doi tineri nu au avut nicio sansa de supravietuire. Soferul, in schimb, si o fata de 18 ani, aflata in dreapta sa, Adelina I. din satul Popeni, comuna George Enescu, au fost salvati de airbag-uri. Ambii au fost transportati cu ambulantele la Spitalul Dorohoi, iar apoi la Botosani, medicii sustinand ca, desi au suferit multiple traumatisme, sunt in afara pericolului, urmand sa fie externati in cateva zile. Tragedie din cauza vitezei Politistii spun ca accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive si al consumului de alcool, soferul fiind depistat cu o alcoolemie de 0,71 miligrame/litru alcool pur in aerul expirat. Mai multe persoane sustin ca i-au vazut pe tineri petrecand intr-un bar din Dumbravita, soferul aflat in vizita la parinti facand cinste inainte de a se intoarce la Bucuresti. "Inainte de a auzi izbiturile, am fost treziti de muzica tare din masina. Huia satul cat de tare canta. Apoi am auzit scartait de roti si fata tipand. Nu am mai putut face nimic, doar sa aprindem lumanari pentru baieti", a povestit unul dintre satenii din Dumbravita. Politistii au deschis o ancheta in acest caz, sustinand ca soferul se va alege cu doar penal. "In cauza, se efectu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 34 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

Companiile aeriene globale estimează venituri de 1 trilion de dolari pentru 2025, în pofida penuriei de avioane

News.ro acum 2 ore
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a prognozat pentru 2025 venituri globale ale industriei aviatice de peste un trilion de dolari, împreună cu un număr record de 5,2 miliarde de pasageri, în pofida dificultăţilor în aprovizionare

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum o ora
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 7 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Vremea

București
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°