Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul mai şmecher ca Băsescu

Publicat in Vox Publica, luni 28 septembrie 2009 ·

Un adevăr dureros pentru Traian Basescu trebuie să fie faptul că numărul celor care nu-l mai vor preşedinte e deja mai mare decât al celor care declară că l-ar vota. Sondajele din ultimele luni îl dau pe actualul preşedinte cu procente situate sub 40 la sută intenţii de vot.

Rămân peste 60 la sută care spun ca ar vota cu altii, iar cifra e si mai mare daca o raportam la intreaga populatie cu drept de vot. Altfel spus, Traian Basescu nu întruneşte o majoritate nici măcar în interiorul minorităţii celor ce par să aibă deja o opţiune. Dar asta nu înseamnă că va şi pierde sau, mai bine zis, că nu are în continuare şanse de a fi reales. Dimpotrivă. Băsescu rămâne opţiunea numărul unu pentru cei care declara că vor vota la alegerile prezidenţiale iar distanţa care-l separă de următorul clasat (Mircea Geoana, dacă luăm în calcul sondajele serioase) e de cel puţin zece procente. În plus, chiarşi sondajele în care apar întreăari referitoare la turul doi, Traian Băsescu câştigă în faţa oricărui alt posibil contracandidat. Pericolul, în ce-l priveşte, stă în posibilitatea ca din populaţia cu drept de vot cei ce nu-l mai vor preşedinte să se decidă să iasă la urne într-un număr suficient de mare încât să constituie o majoritate. Problema e că nimeni nu poate şti în acest moment dacă o vor şi face. Se spune în continuare că a face campanie anti-Băsescu e pe cât de ieftin pe atât de inutil. Mai rău, voci cu autoritate susţin că devenind o obsesie, o manie, anti-băsescianismul funcţionează deja ca un bumerang. Pentru că românii aşteaptă soluţii şi programe concrete, atacul permanent la adresa preşedintelui nu face decât să-i dezguste pe tot mai mulţi şi, dacă n-ajunge să-i îndepărteze şi mai mult de politică, îi îndreaptă mai degraba spre “victimă”. Se-ntâmplă şi asta, într-adevar, dar ce nu reuşesc partizanii acestui punct de vedere să facă, e să furnizeze măcar un sin

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 9 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°