Un adevăr dureros pentru Traian Basescu trebuie să fie faptul că numărul celor care nu-l mai vor preşedinte e deja mai mare decât al celor care declară că l-ar vota. Sondajele din ultimele luni îl dau pe actualul preşedinte cu procente situate sub 40 la sută intenţii de vot.

Rămân peste 60 la sută care spun ca ar vota cu altii, iar cifra e si mai mare daca o raportam la intreaga populatie cu drept de vot. Altfel spus, Traian Basescu nu întruneşte o majoritate nici măcar în interiorul minorităţii celor ce par să aibă deja o opţiune. Dar asta nu înseamnă că va şi pierde sau, mai bine zis, că nu are în continuare şanse de a fi reales. Dimpotrivă. Băsescu rămâne opţiunea numărul unu pentru cei care declara că vor vota la alegerile prezidenţiale iar distanţa care-l separă de următorul clasat (Mircea Geoana, dacă luăm în calcul sondajele serioase) e de cel puţin zece procente. În plus, chiarşi sondajele în care apar întreăari referitoare la turul doi, Traian Băsescu câştigă în faţa oricărui alt posibil contracandidat. Pericolul, în ce-l priveşte, stă în posibilitatea ca din populaţia cu drept de vot cei ce nu-l mai vor preşedinte să se decidă să iasă la urne într-un număr suficient de mare încât să constituie o majoritate. Problema e că nimeni nu poate şti în acest moment dacă o vor şi face. Se spune în continuare că a face campanie anti-Băsescu e pe cât de ieftin pe atât de inutil. Mai rău, voci cu autoritate susţin că devenind o obsesie, o manie, anti-băsescianismul funcţionează deja ca un bumerang. Pentru că românii aşteaptă soluţii şi programe concrete, atacul permanent la adresa preşedintelui nu face decât să-i dezguste pe tot mai mulţi şi, dacă n-ajunge să-i îndepărteze şi mai mult de politică, îi îndreaptă mai degraba spre “victimă”. Se-ntâmplă şi asta, într-adevar, dar ce nu reuşesc partizanii acestui punct de vedere să facă, e să furnizeze măcar un sin