Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Costin Ileana, te ajută să te ajuţi(PORTRET)

Publicat in Adevarul, luni 28 septembrie 2009 ·

La cei 57 de ani, Ileana Costin găseşte întotdeauna o vorbă bună şi un sfat pentru sibienii aflaţi în dificultate. Deşi a terminat Facultatea de Drept, Ileana Costin a lucrat timp de 34 de ani în domeniul telecomunicaţiilor. Tocmai de aceea, i-a fost foarte greu în urmă cu cinci ani, când s-a numărat printre cei 17 angajaţi la care firma a renunţat, pierzându-şi pentru o perioadă speranţa că îşi va găsi un alt job care să o mulţumească. „ Atunci m-am întrebat ce aş putea să fac, pentru că am realizat că eram încă în putere. Deşi pare greu de crezut, într-o noapte am visat că o să ma angajez pe un post de consilier, iar la câteva zile am aflat de acesta, pe care îl am şi astăzi. Întotdeauna am crezut că Dumnezeu ne îndrumă în ceea ce trebuie să facem, dacă avem credinţă“, spune Ileana Costin. 

Implicată sufleteşte în ceea ce face

Acum, după cinci ani de experineţă, spune că postul de consilier pe care îl are în cadrul Asociaţiei de ajutor familial „Pro Vita“ este exact dece avea nevoie, regăsindu-se în tot ceea ce face.  „ Aici am realizat că dacă îţi laşi sufletul acasă când pleci la serviciu, trebuie să te întorci după el, pentru ca altfel nu poţi funcţiona“, spune femeia.

O fire puternică

Pentru că întâlneşte în fiecare zi alte persoane şi pentru că trebuie să găsească o vorbă bună şi un sfat pentru toţi cei care au nevoie de ajutor, Ileana Costin mizează pe un principiu care o ajută de fiecare dată să facă faţă situaţiilor dificile, dându-i putere. „Eu pot să primesc orice, oricum şi de la oricine. Dar sunt atentă cum dau spre alţii, pentru că nu toţi pot primi ca mine“, spune aceasta.

Educaţia civică joacă un rol important

Pe lângă bucuria de a-i putea ajuta pe oamenii aflaţi în impas, Ileana Costin a acumulat însă şi foarte multă dezamăgire, provocată de persoanele care fug de responsabilitate,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum 2 ore
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 2 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum o ora
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 49 minute
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 9 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 2 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 49 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 9 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Vremea

București
acum

24°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/26°
lun.

19°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°