Celebra pianistă, Lory Wallfisch, o apropiată a maestrului George Enescu a fost invitata specială a Festivalului agrar Turda Fest, care a avut loc în acest sfârşit de săptămână la Cluj. Artista a vorbit pentru „Adevărul“ despre modul în care globalizarea a sufocat creativitatea artistică, despre arta comercială , dar şi despre strânsa ei prietenie cu geniul George Enescu.
De ce aţi hotărât să plecaţi din ţară?
Am plecat din România nu de bine. Noi am făcut-o în august `46, iar Enescu o lună mai târziu, din aceleaşi motive, pentru că dacă n-ar fi fost dictatura comunistă n-am fi plecat. Ţin minte că maestrul Enescu ne zicea că, dacă acest comunism ar fi fost de origine română, s-ar înclina.
Cum aţi regăsit-o, după 44 de ani de absenţă?
Dureros, aş putea spune. Am avut un şoc, mai mult emoţional, pentru că nu am crezut că îmi voi mai putea revedea ţara vreodată. Am bocit o zi întreagă.
În ce fel de relaţii eraţi cu maestrul George Enescu?
L-am vizitat pentru prima oară la Bucureşti, unde avea o locuinţă modestă, dar aşa-i plăcea, apoi la vila Luminiş la Sinaia, acolo îi plăcea să-şi petreacă vacanţele şi să compună, apoi de nenumărate ori la Paris. După ce ne-am stabilit în America, reveneam în Europa pentru turnee de concerte, iar de câte ori ajungeam la Paris, îl vizitam fără doar şi poate.
Cum era George Enescu în afara scenei?
N-o să vă puteţi închipui că un geniu ca Enescu putea să fie o persoană atât de amabilă, atât de simplă şi prietenoasă. Eu şi soţul meu eram atât de tineri şi, totuşi, ne simţeam atât de apropiaţi lui. Un lucru de remarcat. De câte ori îl vizitam la Paris, lângă dânsul era un alt compozitor român Marcel Mihailovici. Enescu era deja hărţuit de boală şi Marcel era foarte priceput la glume şi-i spunea acestuia povestioare nostime. Petreceam aşa, o oră-două, într-o companie foar
