* nu e vorba de celebrul artist, ci de un bărbat pe nume Elvis Manea, care a furat în decurs de 9 luni patru biciclete, pe trei dintre ele încasând sume modice
Un bărbat în vârstă de 32 de ani, Elvis Manea, a fost trimis în judecată pentru furtul a patru biciclete, furturi derulate în perioada 24 iulie 2008 - 15 aprilie 2009. Elvis, care are numeroase antecendente penale, majoritatea legate de însuşirea bunurilor care aparţin altor persoane, a furat prima bicicletă, marca "Avalanche", în noaptea de 23/24 iulie 2008, pin folosirea de chei potrivite, de la subsolul unui bloc situat în Piaţa Independenţei, mai precis de la "Romarta Nouă". Bicicleta valora aproape 1.500 de lei, adică 15 milioane de lei vechi. Elvis a recunoscut că s-a decis să fure acea bicicletă, deoarece avea nevoie de bani, că a ajuns cu ea până în zona "Spitalului 1", însă i s-a făcut teamă că va fi prins, aşa că s-a hotărât să o lase în scara unui bloc şi să o recupereze mai târziu, pentru a o vinde. În timp ce "eroul" nostru se chinuia să lege bicicleta de o balustradă pe o scară a blocului H de pe str. Mioriţei, a fost surprins de o locatară care a sesizat Poliţia. Elvis a recunoscut fapta, iar bicicleta i-a fost înapoiată proprietarului de drept.
Elvis Manea a furat a doua bicicletă pe data de 24 martie 2009, din uscătorul unui bloc de pe str. Târgoviştei, din Vidin. Cum anchetatorii au ajuns tot la Elvis, acesta a recunoscut că el e autorul şi a povestit cum a tăiat şufa cu care era asigurată bicicleta şi a mers cu ea la el acasă, iar a doua zi a vândut-o unei persoane necunoscute, întâlnite într-un bar din cartierul Viziru, pe suma de 40 de lei, când bicicleta valora, de fapt, aproximativ 300 de lei. Ultima faptă a fost comisă de Elvis în noaptea de 14/15 aprilie 2009, când a sustras din boxa unui bloc două biciclete, mărcile "Sputnik" şi "DHS", de la doi proprietari diferiţi. E