Înainte de aderarea la Uniunea Europeana si de deschiderea pietei europene de munca zeci de mii de români au luat drumul Israelului pentru a munci si a trimite bani acasa. Au ridicat blocuri, cartiere si chiar orase întregi. Au facut munca, considerata a fi cea mai de jos de israelieni, îngrijirea batrânilor. Acum au ramas putini, mult mai putini. Nu vorbesc usor despre viata de aici si nu le place aparatul de fotografiat. Câtiva dintre ei au stat de vorba cu noi.
Presiunea atentatelor kamikaze, obisnuinta cotidiana
”Cei care erau veniti la negru erau luati direct de pe santier si dusi cu catuse la mâini la puscarie. Îi tineau acolo pâna gaseau bilete de avion ieftine ca sa-i trimita în tara. Abia pe aeroport în România le dadeau jos catusele”, ne-a povestit Ecaterina Butnariu. Ea este de noua ani în Israel si a cunoscut multi români veniti aici la munca. Cei care muncesc la negru nu au o viata usoara dar nici cei veniti cu acte si contracte în regula nu se bucura de o viata linistita. În general, viza de munca se da pe cel mult cinci ani. Acum nu mai sunt atât de multi muncitori români, dar ei, cei care au fost aici, au construit Tel Avivul de azi. Cladirile impunatoare care se ridica pe faleza din Tel Aviv au fost construite cu forta de munca româneasca.
În Tahana am cunoscut trei muncitori români în constructii. Vasile, Nelu si Gica ne-au povestit câte ceva despre viata lor de aici. Lucreaza pe santier la doi kilometri de Tel Aviv. 12 ore pe zi, sase zile pe saptamâna. Nu e usor, dar acasa e mai greu. Sunt platiti cu 21 de dolari pe ora, în timp ce un israelian care face aceeasi munca primeste 40 si trebuie sa construiasca 22 de apartamente pe luna. Stau în zona rau famata a orasului, o zona în care autoritatile israeliene au facut în asa fel încât sa le creeze conditiile pentru a subzista. Aici sunt magazine ieftine, un parc unde pot merge sâ
