Informatica e infiltrată din ce în ce mai mult în viețile noastre. Ne sprijinim conștient pe ea (VoxPublica e un exemplu), dar uneori prezența ei e mult mai subtilă și o ignorăm fie din obișnuință, fie pentru că nici nu o ghicim (știați de exemplu că aranjamentul produselor în supermarket e rezultatul unui algoritm informatic ?). De multe ori ne încredințăm banii, viețile și intimitatea informaticii. Și de prea puține ori evaluăm cu adevărat posibilele consecințe sau chiar realizăm cu adevărat ce facem. Pentru că evaluarea aceasta nu e deloc simplu de făcut și avem nevoie să înțelegem mult mai bine informatica din viețile noastre. Să cerem uneori să fie mai vizibilă, sau dacă nu o facem să știm clar de ce nu e nevoie.

Să ne asumăm rolul de utilizator informat și responsabilitatea pentru aceasta și pentru alegerea continuă între comoditatea pe care informatica ne-o poate oferi și riscurile la care ne expune. Pentru că alternativa cea mai sumbră e să devenim simple date în statisticile de utilizare a unui soft. Nu trebuie să devenim cu toții experți în informatică, dar cred că ar trebui să fim cu toții utilizatori informați. De aceea aș vrea să discutăm aici despre informatică, nu cea din manuale, ci cea din viețile noastre din fiecare zi.

În afară de informatică, aș vrea să mai vorbim despre învățământ și educație. Pentru că, până la doctorat, cu rare excepții, relația mea cu școala a fost de tipul următor: eu învăț bine pentru ca voi să mă lăsați în pace să-mi văd de ceea ce mă interesează. La doctorat am avut șansa de a îmi defini singură subiectul între anumite limite și de a învăța într-un mediu cu adevărat internațional, cu profesori veniți din toate colțurile lumii. Am avut și șansa de a participa la școli de vară organizate în țări diverse, pe modele diverse, cu profesori invitați din încă și mai multe state. Și dintr-o dată școala a devenit dint