Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un mort şi patru răniţi!

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 29 septembrie 2009 ·

Un microbuz în care se aflau cinci oameni s-a izbit violent de un TIR care se apropia pe constrasens. În urma impactului, autotrenul s-a lovit de un copac, iar apoi a fost proiectat în peretele unei case

Tragedie ieri, în Lunca Câlnicului. O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit violent de un TIR care se apropia pe constrasens.

„Accidentul s-a produs în jurul orei 03.00, pe DN11, la kilometrul 17 + 300, în dreptul localităţii Lunca Câlnicului, după ce microbuzul în care se aflau patru pasageri a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu un tir”, potrivit comisarului-şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov. În urma impactului, autotrenul s-a lovit de un copac, iar apoi a fost proiectat în peretele unei case.

Şoferul a adormit la volan

Microbuzul mergea spre Harghita, iar pasagerii se întorceau de la Sinaia, unde au vândut colaci secuieşti la zilele oraşului. Au plecat la drum în ciuda faptului că erau obosiţi. La intrarea în Lunca Câlnicului, se pare că şoferul microbuzului, un tânăr de 25 de ani, a adormit la volan. A intrat pe contrasens, unde s-a izbit violent de un TIR. Autotrenul a rupt un copac şi s-a oprit în zidul unei case. „S-a auzit aşa, o bubuitură, dar, de fapt, dacă mă gândesc mai bine, au fost chiar trei. Probabil prima dată când s-a întâmplat accidentul cu dubiţa, apoi când a intrat în copac şi după aia în casă. Am ieşit repede cu toţii afară”, ne-a spus o localnică. Şoferul maşinii de mare tonaj a rămas blocat în cabină. În urma impactului, pasagerii din microbuz au fost aruncaţi de pe scaune şi împrăştiaţi prin maşină. „Am fost la muncă. Şi el a venit după noi, să ne ducă acasă. Eram cinci în maşină! Nu ştiu prea multe despre cum se simt ceilalţi. Pe şofer l-au dus la spital, dar nu ştiu nimic ce e cu fata aia mai tânără, că ea

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezență la vot de peste 50% în Harghita

Informația Harghitei acum 22 minute
Peste 50% dintre cetățenii înscriși pe listele cu alegători s-au prezentat la secțiile de votare organizate în Harghita cu prilejul alegerilor locale și europarlamentare. Potrivit datelor făcute publice de Biroul Electoral Central după ora 22:00, pr

UPDATE - Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul este convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie

News.ro acum 28 minute
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Marcel Ciolacu: Dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente de această dată. Din toate punctele de vedere se pare au fost foarte bine organizate alegerile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente la alegerile europarlamentare şi locale din această duminică, comparativ cu alte scrutinuri electorale. „Din toate punctele de vedere se pare au f

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Nicolae Ciucă după exit-poll: Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc

G4Media acum 47 minute
Nicolae Ciucă, declarații după exit-poll: Este o lecție a românilor, care au dat o lecție de democrație. Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc Le mulțumesc celor 54%

Ministrul Educației, Ligia Deca „Elevii români au obținut medalii de aur, de argint și o mențiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică”

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două medalii de argint şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică, ce are loc în Malaezia, a anunţat Ministerul Educaţiei, Ligia Deca. Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 5 ore
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

CNA a amendat cu 5.000 lei Antena 3 și Realitatea Plus pentru încălcarea legislației electorale

Ziare.com acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat două posturi de televiziune, duminică, 9 iunie, pentru nerespectării legislaţiei specifice perioadei electorale. Antena 3 CNN și Realitatea Plus au primit sancțiuni de 5.000 lei fiecare. Întrunit

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

22°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°