Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modificarea procentului de cofinantare pentru proiectele de modernizare a exploatatiilor agricole

Publicat in Ziua Constanta, marți 29 septembrie 2009 ·

În conformitate cu prevederile Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR), începând cu anul 2010, procentul fondurilor nerambursabile acordate proiectelor de investiţii prin Măsura 121 „Modernizarea exploataţilor agricole" se va micşora. Acest fapt atrage după sine schimbarea condiţiilor de finanţare pentru această măsură. Conform Anexei Regulamentului CE nr. 1698/2005, procentul de cofinanţare nerambursabilă pentru Măsura 121 variază între 40% şi 65%, procente mai mari obţinând tinerii fermieri şi fermierii din zonele defavorizate, montane, Natura 2000, investiţiile noi având drept scop protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi. În baza Tratatului de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeană, pentru perioada 2007-2009 România a avut posibilitatea de a porni de la un procent de 50% cofinanţare nerambursabilă, din 2010 revenindu-se la procentul de 40% stipulat în Regulament. Astfel, pentru perioada 2010 - 2013, valoarea maximă a fondurilor nerambursabile va fi de 800.000 euro pentru un proiect, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va putea depăşi 2 milioane Euro. Procentual, sprijinul nerambursabil va fi de maxim 40% din valoarea proiectului, spre deosebire de procentul aplicat în perioada 2007 - 2010, respectiv 50%. Pentru investiţiile realizate de tinerii agricultori cu vârsta sub 40 ani, la data depunerii cererii de finanţare, sprijinul nerambursabil de 40%, poate fi majorat cu încă 10%. De asemenea, trebuie menţionat că după anul 2010, nu se va putea cere majorarea sprijinului nerambursabil cu 25% pentru investiţiile noi care au drept scop protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole. Majorarea cu 25% va fi aşadar valabilă doar până la sfârşitul anului 2010. Procentul de majorare a sprijinului cu 10% pentru investiţiile realizate de agricultorii din zonele montane cu handicap natural, în zone cu handicap

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 47 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 4 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 4 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 3 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 5 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

20°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°