Mare meci mare la Braşov. Fără goluri. Dar cu foarte multe faze de poartă, ocazii ratate într-un mare fel. Fără glorie. Dar disputat pe fondul unei îndârjiri de toată lauda. Un meci în care au fost contabilizate erori personale de râsul lumii. Dar un meci care adună elogii cu duiumul, pentru că este salvat de comparaţie.

Fiindcă, într-adevăr, meciul dintre FC Braşov şi Steaua poate deveni numărul unu în topul celor mai reuşite reprezentaţii ale actualei ediţii de campionat. Dar atât! Meciul de la Braşov nu ar mai beneficia de aceleaşi calificative dacă circumstanţele de conjunctură nu ar forţa nuanţele subiective, dacă ar fi analizat la rece, în afara contextului creat de un campionat mai mult decât modest.

Meciul de nebuni, aşa după cum a fost caracterizat el de Robert Ilyes, s-a jucat, cu mici excepţii, la o singură poartă. O poartă apărată în prima repriză de robinsonarul Zapata şi în cea de-a doua de Dani Coman. Cred că nici măcar la un antrenament specific portarilor nu ar fi fost imaginate atâtea teme de control câte au avut de rezolvat Zapata şi Coman.

Din fericire pentru ei, cei doi au forţat superlativele examinatorilor. Zapata şi Coman au fost aproape ireali, intervenind providenţial întru apărarea virginităţii tabelei de marcaj. Iar atunci când miracolele oboseau să ne mai răsfeţe, tabela a rămas imaculată graţie unor ratări aproape la fel de spectaculoase. Numai că între reuşită şi ratare, chiar dacă ambele potenţează spectacolul, este o diferenţă care se păstrează şi în calificativele primite de jucători. Zapata şi Surdu sau Coman şi Zaharia fac diferenţa dintre meserie şi repetenţie.

Viorel Moldovan regreta după meci egalitatea de şansă şi neşansă dintre Braşov şi Steaua. Dar, în final, considera rezultatul echitabil. Mihai Stoichiţă a declarat că nu i-a certat pe ratangii. Dimpotrivă, şi-a felicitat jucător