Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negocieri dificile asupra schimbarilor climatice: Uniunea Europeana vrea reducerea emisiilor vapoarelor cu 20% si ale avioanelor cu 10% pana in anul 2020

Publicat in HotNews, marți 29 septembrie 2009 ·

Uniunea Europeana si-a fixat doua noi obiective dificile pentru negocierile mondiale asupra climei: reducerea cu 10% a emisiilor companiilor aeriene si cu 20% a celor ale vapoarelor pana in anul 2020, dar proiectul este departe de a castiga unanimitatea, comenteaza AFP.

"Trebuie reorganizate sectoarele transportului maritim si a celui aerian", a declarat luni presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, la o conferinta organizata la Bruxelles cu privire la combaterea efectelor incalzirii climatice.

Dar, subiectul este unul delicat, mai ales pentru natiunile maritime europene, precum Grecia, Cipru, Malta si Italia, care se gandesc sa transfere navele in afara tarii.

"Daca relocarea unei otelarii este dificila, trecerea (unei nave) sub pavilion de complezenta este mai usoara, daca UE impune reguli prea stricte", a declarat unul dintre negociatori pentru AFP.

Reprezentantii celor 27 de tari europene vor incerca sa gaseasca o pozitie comuna saptamana aceasta pentru a o prezenta apoi la summitul pentru clima al Natiunilor Unite inceput luni, 28 septembrie la Bangkok, ultimul inaintea intalnirii cruciale de la Copenhaga din decembrie, cand se asteapta un nou tratat privind clima care sa inlocuiasca Protoculul de la Kyoto.

Uniunea Europeana controleaza acum 41% din flota mondiala si si-a propus sa reduca emisiile de CO2 ale navelor cu 20% pana in 2020 comparativ cu nivelul din 2005 si „sa puna in practica un mecanism care sa permita crearea de resurse financiare care sa fie distribuite tarilor in curs de dezvoltare, a explicat Barroso.

Mecanismul in cazul navelor ar putea fi ori o taxa pe carburant, ori o cota pentru emisii, precum cea stabilita in cazul transportului aerian.

Cu toate ca nu exista un acord la nivel international, Uniunea Europeana a luat in mod unilateral decizii priv

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum o ora
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum o ora
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Tricolorii la Euro 2024: Tehnologie avansată pentru prevenţie şi refacere în cantonamentul din Germania

News.ro acum 2 ore
Echipa Naţională de Fotbal a României a implementat un sistem inovator pentru prevenţie şi refacere în cadrul cantonamentului din Wurzburg, Germania, informează FRF. Două aparate de vacuum intermitent, montate în hotelul echipei, sunt utilizate alte

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 4 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Bărbat afgan, împușcat mortal de poliția germană după ce și-a ucis un conațional și a rănit alte trei persoane care se uitau la Euro 2024

Ziare.com acum o ora
Polițiștii l-au împușcat mortal pe bărbatul afgan după ce acesta şi-a ucis un conaţional şi a rănit ulterior trei persoane care urmăreau la televizor meciul, în estul Germaniei, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AP. Cetăţeanul afgan în vârstă de 2

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 5 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum o ora
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 4 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 6 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

24°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°