Încă înainte de izbucnirea crizei financiare, grupul ţărilor G8 (SUA, Canada, Marea Britanie, Franţa, Italia, Germania, Japonia, Rusia) se dovedea tot mai în dezacord cu mersul economiei mondiale.
Ascensiunea puternică a Chinei (mai ales), Indiei, Braziliei semnala modificări de anvergură în distribuţia puterii economice în spaţiul global. Ponderea lor în producţia industrială a lumii, în comerţul internaţional şi, mai cu seamă, creşterea formidabilă a rezervelor lor valutare (mă gândesc, desigur, la China) arătau că G8 îşi pierdea din relevanţă în discutarea problemelor economice globale.
Criza financiară, devenită economică, a lovit din plin o ierarhie care era clătinată zdravăn din deceniul trecut. Această criză consfinţeşte eşecul unui mod de evoluţie a sistemului financiar internaţional, care s-a bazat pe fundamentalismul pieţei, pe inovaţie financiară nereglementată, pe subestimarea riscurilor sistemice când fluxurile transfrontaliere sunt masive, pe favorizarea comportamentului speculativ etc. Eşecul este nu numai răsunător, dar şi cu efecte majore, către toate azimuturile.
De semnalat este că singura zonă a lumii care nu cunoaşte recesiune în această perioadă neagră este în Asia, fiind reprezentată proeminent de China şi India - cu cifre ale dinamicii estimate a PIB-ului de peste 8% şi, respectiv, cca 6% în acest an. Adică de ţări care nu au sistemele financiare completamente deschise, care au promovat politici economice foarte pragmatice.
O ironie a istoriei este că această criză este un final al unei perioade lungi, în care deschiderea imensei pieţe americane a favorizat exporturi în creştere rapidă ale Chinei, dezvoltarea industrială şi tehnologică excepţională a acestei ţări, care a acumulat rezerve valutare tot mai mari, cu care a finanţat considerabil din deficitele Americii. Iar inovaţiile financiare din
