Ludwig Erhard a cautat si a gasit cai de stimulare a consumului. Si cum era dominat de doctrina "bunastare pentru toti", a impins Germania catre un dublu efort. A stimulat productia pentru export si, totodata, s-a ingrijit ca piata interna sa nu duca lipsa de produse de consum.

Locomotiva economiei a prins viteza. Nemtii au combinat cresterea economica cu temperarea inflatiei, fara sa se teama de somaj, reusind astfel sa dea un impuls bunastarii. Dar nu "bunastarii pentru toti", cum visa Erhard, pentru ca asa ceva nu era posibil, ci bunastarii pentru cei harnici si performanti. In numai zece ani Germania devenise o alta tara.

...Ludwig Erhard fusese simbolul miracolului economic in anii '50. El promovase o politica economica menita sa asigure neintarziat bunastarea populatiei. In anii '60, insa, drumul trasat de Erhard se dovedise prea ingust pentru noile timpuri. Era nevoie de o alta cale catre bunastarea visata.

A intrat in scena magicianul Karl Schiller. La sfarsitul anilor '60. Foarte repede el avea sa devina omul cel mai popular.

A avut succes fiindca a stiut sa mearga direct la tinta. Pornind de la un calcul lucid. Acela ca noul avant al Germaniei nu putea sa inceapa decat de la patroni.

Devenit ministru socialist al economiei, intr-un guvern de mare coalitie, Karl Schiller a inteles ceea ce multi strategi din domeniul economiei, in anii de dupa razboi, n-au putut sau n-au vrut sa inteleaga. A inteles ca, in lumea de dupa razboi, era imposibil sa le asiguri bunastare muncitorilor fara sa-i sprijini pe "exploatatori". Sa-i sprijini activ: sa-i ajutati sa obtina credite, sa le oferi facilitati fiscale, sa imbunatatesti climatul afacerilor.

Erau vremuri grele. Mase mari de oameni isi pierdeau locurile de munca. Profesorul Schiller nu s-a sinchisit insa de salariatii de rand. Mesajul lui se adresa patronilor. A tinut un discurs la